Întrucât în aceste zile temperaturile sunt extrem de ridicate, iar disconfortul termic este accentuat, CFR Călători face câteva recomandări pasagerilor care aleg să se deplaseze cu trenul.
Un grav accident de circulaţie, soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor trei, a avut loc în această dimineaţă pe fondul consumului excesiv de alcool.
32 de persoane au scăpat, joi, de amenzi, chiar dacă s-au urcat în tren fără bilet. Au avut noroc pentru că staţiile din care călătoreau erau nedeservite şi au avut posibilitatea de a îşi cumpăra biletul de călătorie de direct de la conductorii de tren.
Peste 120.000 de călători au tranzitat, pe parcursul lunii august, Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca.
Pasageri clujeni blocaţi în Bruxelles timp de mai multe ore, din cauza unei avarii la o aeronavă a companiei Wizz Air