Deputatul clujean Ovidiu Cîmpean anunță că luni, 1 septembrie 2025, începe o nouă sesiune parlamentară.
Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, și-a anunțat cele două mari direcții strategice pe care se va axa programul său politic.
Senatorii şi deputaţii sunt convocaţi, de luni după amiază, 3 februarie, în prima sesiune parlamentară a anului. Adoptarea legii bugetului de stat este primul mare proiect care va intra, săptămâna aceasta, în atenţia Parlamentului, în procedură de urgenţă.
Aderarea României la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) ar aduce extrem de multe avantaje pentru țara noastră și trebuie promovată cât mai mult, susține senatorul clujean.
Acordul politic, încheiat, luni, între PSD, PNL, UDMR şi minorităţi este valabil până în 2028, iar documentul prevede, printre altele, că niciun parlamentar din coaliţie nu va susţine sau vota o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.
Președintele USR Cluj, Oana Murariu, a fost aleasă deputată de Cluj în urma rezultatelor alegerilor din 1 decembrie.
Camera Deputaţilor s-a reunit, vineri, în prima şedinţă de plen din noua legislatură, pentru alegerea componenţei comisiei de validare a mandatelor, formată din reprezentanţii partidelor, conform ponderii rezultate în urma alegerilor din 1 decembrie.
Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, a susținut joi, 31 octombrie 2024, prima conferință de presă din mandatul 2024-2028 și a anunțat care sunt prioritățile pentru următorii 4 ani.
Ședința de constituire a noului Consiliu Județean Cluj, mandatul 2024-2028, a avut loc săptămâna trecută. Potrivit rezultatelor finale după alegerile locale din 9 iunie, PNL are în noul for administrativ județean 13 mandate de consilieri județeni, PSD are 7, iar USR și UDMR câte 6. Marea noutate este AUR, care are 4 mandate.
Proiectele mari ale Clujului costă 1,5 miliarde de euro.