HealthFEST 2022, prima și singura conferință medicală din România, cu abordare integrativă și holistică, are loc în Cluj-Napoca în mai puțin de o săptămână.
Potrivit unui studiu recent publicat în revista Sports Medicine și citat de CNN, o plimbare scurtă, de 2 minute după masă poate face adevărate miracole pentru sănătate.
Pentru o viață sănătoasă, medicii îți recomandă ca în meniul tău zilnic să existe legume, măcar la una dintre mese.
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca a fost prezent vineri la Baza Sportivă „La Terenuri” din cartierul Mănăștur, la finalizarea procesului de recepție. Totuși, edilul afirmă că mai este nevoie de un ultim aviz pentru ca baza să funcționeze 100%.
E sezonul caniculelor, iar aerul condiționat vine cu briza rece în casele oamenilor, însă uzul necorespunzător dăunează sănătății.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus vineri că nivelul decontării serviciilor medicale este o "problemă veche" în România, generată şi de lipsa de resurse, afirmând că ar trebui aduşi "bani noi" în sistem, din asigurările private.
Azi, 4 mai este celebrată, în România, Ziua națională a inimii.
Încrederea vine din cunoaștere, iar MedEx este un eveniment care duce la un alt nivel comunicarea, prin facilitarea interacțiunii dintre furnizorii de servicii de sănătate și beneficiarii acestora.
Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică seara, că cineva trebuie să explice cum s-au cumpărat în România în timpul pandemiei de coronavirus 100 de milioane de vaccinuri de peste 700 de milioane de euro, pentru 15 milioane de oameni.
Recomandări: