Gheorghe Mulţescu s-a stins din viață duminică. Fostul antrenor și fotbalist era internat de săptămâna trecută într-un spital din Capitală.
Antrenorul Universității Cluj a prefațat partida pe care liderul Superligii o va disputa în Giulești în compania fostei sale formații.
LPF a anunțat datele și orele de disputare ale jocurilor din runda cu numărul 11 a sezonului regulat.
Cristi Săpunaru a vorbit la superlativ despre progresul "studenților" și despre cei doi "dinozauri" ai echipei clujene.
CFR și Universitatea au fost reprezentate atât la echipele naționale ale României, cât și la loturile unor țări europene și africane.
Comisia de Disciplină din cadrul FRF, întrunită miercuri, a sancţionat cluburile Petrolul Ploieşti şi Universitatea Cluj.
Mijlocașul Universității Cluj a marcat unicul gol al întâlnirii amicale de la Chișinău.
Antrenorul liderului din Superligă se bucură de convocările primite de elevii săi.
După 8 etape din sezonul regulat, Universitatea Cluj este lider în prima ligă, cu 3 puncte avans față de CS U Craiova.