Mesajul galeriei Universităţii Cluj după ce a venit momentul să se bucure de fotbal este că se simte din plin faptul că echipa lui Sabău joacă nu doar pentru club, ci şi pentru suporteri. Ce au scris pe Facebook Şepcile Roşii 1919.
Universitatea Cluj rămâne neînvinsă și după etapa a 7-a din sezonul regulat și se instalează în fotoliul de lider al campionatului, cu 15 puncte. Ioan Ovidiu Sabău transmite că va trebui să gestioneze bine acest moment.
Formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău rămâne neînvinsă și după etapa a 7-a din sezonul regulat și se instalează în fotoliul de lider al campionatului.
Patrik Kis, goalkeeper în vârstă de 19 ani, va avea șansa de a evolua constant la seniori în actualul sezon.
În cazul în care se vor impune pe terenul nou-promovatei, "studenții" se vor instala în fotoliul de lider al Superligii.
Atacantul în vârstă de 27 de ani a suferit o fractură de antebraț în partida amicală contra Sănătății Cluj.
Ajuns la Cluj din postura de campion, jucătorul în vârstă de 30 de ani se gândește la un titlu și alături de "Șepcile roșii".
După ce Corvinul Hunedoara a încheiat împrumutul, echipa clujeană a anunțat despărțirea definitivă de mijlocaș.
Duelul dintre cele două rivale din oraș, CFR și Universitatea, a adunat cei mai mulți oameni în tribune în primele 6 runde.