Joi după-amiază a fost solicitat sprijinul forțelor de intervenție pentru un bărbat cu plăgi multiple provocate de o ousoaică cu pui. Câinele care-l însoțea i-ar fi salvat viața, atacând unul dintre puii ursoaicei, distrăgând atenția fiarei de la acesta.
Un motociclist în vârstă de 48 de ani a fost ucis într-un atac brutal al unei ursoaice cu pui pe Transfăgărășan, într-o zonă din apropierea lacului Vidraru.
Salvamontistul sfâşiat de o ursoaică în Predeal se întoarcea acasă de la un prieten unde văzuseră un meci de fotbal. Era pe o stradă circulată, unde sunt case, pensiuni şi hoteluri şi mai avea în jur de 300 de metri până acasă.
Un pădurar dintr-un judeţ vecin Clujului a fost la un pas să fie atacat de o ursoaică cu doi pui. Acesta a avut prezenţă de spirit şi a scăpat teafăr.
Un bărbat a fost atacat de o ursoaică care avea și doi pui, în seara de luni, 22 iulie. La fața locului s-a deplasat un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.
Un pui de urs a fost prins, luni seara, într-o capcană, pe o stradă din municipiul Odorheiu Secuiesc, iar în preajma sa se află şi ursoaica cu al doilea pui.
O ursoaică cu doi pui care a rămas blocată într-un gard de sârmă va fi tranchilizată pentru a putea fi eliberată, anunţă Jandarmeria.
Românii au probleme serioase. Se observă tot mai des din comportamentul abuziv pe care îl au faţă de urşii care cerşesc atenţie şi mâncare pe Transfăgărăşan.
Edilul Bogdan Pivariu a transmis că animalele n-au fost găsite până acum, dar nici urme ale locuirii lor în zonă. Ursoaica cu cei doi pui au fost văzuți pe șosea, la intrare în comună, în urmă cu două zile.
Autoritățile sunt în alertă după ce, în noaptea dinspre luni spre marți, pe DN1, la intrarea în Florești, au fost văzuți trei urși.