Foto Traficant de droguri prins în flagrant în Cluj-Napoca: încerca să vândă substanțe extrem de periculoase. Câți bani cerea

Traficant de droguri prins în flagrant în Cluj-Napoca: încerca să vândă substanțe extrem de periculoase. Câți bani cerea
| Foto: IGPR

Polițiștii DIICOT au organizat, la data de 7 mai, o operațiune de amploare în municipiul Cluj-Napoca, documentând activitatea infracțională a unui bărbat cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc.

Într-o acțiune bine coordonată, bărbatul a fost prins în flagrant delict în timp ce încerca să comercializeze aproximativ 60 de grame de mefedronă, un drog de mare risc, împărțite în 12 plicuri, în schimbul sumei de 5.000 de lei. De asemenea, în timpul operațiunii au fost confiscate un telefon mobil și o cartelă SIM.

Investigațiile au dezvăluit că, din februarie 2022 până în prezent, bărbatul ar fi achiziționat și comercializat diverse cantități de droguri de risc și mare risc, inclusiv canabis, 3-CMC și 4-MMC, către persoane din județele Sălaj, Cluj și Satu Mare.

În cadrul unei percheziții domiciliare la imobilul bărbatului din Cluj-Napoca, autoritățile au descoperit 340 de grame de canabis, 23 de grame de substanță cristalină (4-MMC și 2-MMC), un cântar electric de precizie, 698 de plicuri zip-lock neutilizate și alte mijloace de probă, conform IGPR.

De asemenea, șapte mandate de aducere au fost executate și persoanele vizate au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj pentru audieri.

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind acuzat de posesie și trafic de droguri de mare risc. Miercuri, 8 mai, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj va decide cu privire la propunerea de arestare preventivă a acestuia.

Suportul tehnic a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, echipajului canin din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

Comenteaza