Trump şi-a trecut în declaraţia de avere licența pentru proiectul imobiliar din Cluj

Trump şi-a trecut în declaraţia de avere licența pentru proiectul imobiliar din Cluj

Donald Trump și-a trecut în declarația de avere pe anul 2026 licențe pentru proiecte imobiliare în București și Cluj-Napoca, potrivit unui document depus la Oficiul de Etică Guvernamentală al SUA. În cazul Clujului, proiectul apare sub umbrela The Trump Organization prin subsidiara DT Marks Cluj.

Partenerul local pentru proiectul din Cluj este grupul clujean SDC Properties, controlat prin SDC Imobiliare SRL. Compania este deținută în proporții egale de omul de afaceri Ștefan Berciu și Ștefania Berciu Martac, iar grupul ar fi dezvoltat peste 15.000 de apartamente în județul Cluj în ultimele două decenii.

În timp ce valoarea contractului pentru Capitală (unde se pregăteşte ansamblul rezidenţial Trump Tower) este estimată între 5 şi 25 de milioane de dolari, la care se adaugă o creanţă intra-grup de 5 milioane de dolari, valoarea financiară a drepturilor pentru proiectul din Cluj este înscrisă în document ca fiind imposibil de determinat în acest stadiu. 

Proiectul TRUMP de la Cluj-Napoca a primit avizul de oportunitate joi, 19 martie 2026, în cadrul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (CTATU). Acesta va fi ridicat pe Dealul Borzaș, cu intrare pe strada Moș Ion Roată, în locul proiectului eșuat Transylvania Smart City (TSC).

La Cluj-Napoca este prevăzut un amplu cartier rezidențial, pe Dealul Borzaș, cu intrare pe strada Moș Ion Roată, care include și un turn de 30 de etaje - cu o parte dintre niveluri rezervate pentru zona hotelieră, în timp ce la altele vor fi apartamente de lux, iar unele etaje vor găzdui zone de shopping, spa sau restaurante. Valoarea investiției ar fi de peste 500 de milioane de dolari. Eric Trump ar urma să vină în România în 2026, pentru lansarea oficială a proiectelor. MAI MULTE DETALII AICI!

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .