Ce trebuie să știi când botezi un copil

Ce trebuie să știi când botezi un copil

Botezul este Taina prin care cel botezat scapă de păcatul strămoșesc și își începe viața spirituală. Acesta se leapădă de Satana și se unește cu Iisus, primind harul Duhului Sfânt.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

 Acum botezul reprezintă un eveniment important din partea unei familii, fiind îmbinat și cu momentul în care părinții prezintă nou-născutul lumii (familie, prieteni). Organizarea unui botez de rit ortotox presupune câteva obiceiuri și tradinții, iar în general, organizarea unui botez poate însemna multă muncă și organizare.

Alegerea nașilor este importantă

Orice persoană poate boteza un copil dacă este credincioasă. Nașii sunt considerați părinții spirituali ai copilului botezat, fiind cei care îl vor călăuzi prin viață. Este bine ca cei care vor fi nași copilului, să fie apropiați familiei și să o iubească dezinteresat. Un obicei este ca nașele să boteze băieții și nașii să boteze fetele. Nașul care nu va ține copilul, va fi cel care va ține lumânarea. Este bine ca aceștia să cunoască Crezul.

Ce cumpără nașii pentru botez?

Nașii cumpără lumânarea de botez, dar și câteva lumânări de ceară, o sticlă de vin roșu, ulei, prosop, un săpun și o bucată de pânză de mir pentru când va fi copilul scos din cristelniță. Există la magazine diverse trusouri de botez care conțin și sticluță și cutiuță pentru firele de păr pe care le va tăia preotul. Nașii mai pot cumpăra hăinuțele pentru ziua botezului, în funcție de vremea de afară. Copilul trebuie să fie pe primul plan. Deciziile vor fi luate de către părinți, împreună cu nașii. De asemenea, dacă doresc să se implice, nașii pot plăti taxa de botez la biserică.

Rochii mama fiica cautati pe Emag

Ce trebuie să știe părinții?

Părinții trebuie să se asigure că rezervă data și ora botezului la biserică și că programează petrecerea la restaurant. La biserică, trebuie să aducă certificatul de naștere al copilului. Dacă acesta este botezat în primele 40 de zile de la naștere, mama nu poate intra în biserică. Dacă copilul este botezat după 40 de zile, mama poate participa la slujbă. Părinții pot cumpăra bomboane pentru a servi după botez. De asemenea, dacă doresc, pot cumpăra un cadou nașilor.

Obiceiuri și tradiții

Există diverse tradiții și obiceiuri de care oamenii țin cont la botez:

  • Copilul botezat nu va fi pupat de nimeni până a doua zi, după scăldătoare.
  • Când dau copilul înapoi mamei, nașii rostesc „Ți-am luat un păgân, ți-am adus un creștin.”
  • Nașa sărută finul/fina înainte de botez ca să aibă „gropițe”.
  • La scăldătoare, se pun cărți sub cădiță ca să fie studios.
  • Apa de la scăldătoare se aruncă la rădăcina unui singur pom sau a unei singure plante, într-un loc cât mai retras și curat.

Îmbrăcămintea la botez

Aceasta trebuie să fie în conconranță cu evenimentul și în funcție de anotimp. Mama poate opta pentru un set de rochii mamă fiică, dacă copilul botezat este fetiță sau dacă mai au deja o fată. Dacă și nașii au fată, pot opta tot pentru rochii mamă fiică, pentru nașă și nășică.

Atât ținutele părinților cât și ale nașilor trebuie să fie decente, mai ales la biserică. Cel mai bine este dacă sunt elegante și confortabile, întrucât atât nașii cât și părinții se vor mișca mult și vor avea multe de făcut.

Ce cadouri se dau la un botez?

Pe lângă plicul cu bani oferit la petrecere, care vine în ajutorul noilor părinți, se pot oferi și cadouri. Este destul de dificil să alegi un cadou potrivit, de aceea este bine să nu investești în obiecte importante precum: pătuț, cărucior, scaun auto sau ale accesorii, decât dacă ai vorbit deja cu părinții și știi ce modele își doresc. Hănuțele sunt o alegere perfectă, mai ales dacă sunt cu 1-2 măsuri mai mari. Nu ai cum să dai greși cu body-uri sau pijamale cu totul. De asemenea, poți dărui scutece și șervețele umede, dacă știi tipul pe care părinții îl utilizează.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza