"I feel pretty, oh, so pretty...!" Arii celebre, vineri, la Berăria Culturală

Arii celebre, vin bun, bere aleasă şi voie bună la deschiderea Berăriei Culturale.

Deschidem sezonul de toamnă al Berăriei Culturale cu un eveniment de gală și de mare ținută, care va avea loc la Casino-ul din Parcul Central, vineri, 9 septembrie, de la ora 19.

„I feel pretty, oh, so pretty...!" este un recital de arii celebre și lieduri, în interpretarea sopranei Daniela Pacurar, alături de elevele sale: Delia Mihali, Ioana Sima și Sonia Diugan. La pian va cânta Meda Nemeti.

Acesta este un proiect „Fabrica de lideri", menit să ofere o scenă și un afiș talentelor neștiute ale Clujului, finanțat de către municipalitatea clujeană. Susținem candidatura orașului Cluj Napoca la titlul de Capitală culturală Europeană 2021.

Berăria Culturală este un proiect cultural și comunitar al Fundației Armonia, care a intrat în cel de-al patrulea an de activitate.

 

Comenteaza