Foto Zilele Horticulturii Clujene la USAMV. Sfaturi despre amenajarea grădinilor, degustare de vin şi târg de flori şi arbuşti

Zilele Horticulturii Clujene la USAMV. Sfaturi despre amenajarea grădinilor, degustare de vin şi târg de flori şi arbuşti
Zilele Horticulturii Clujene la USAMV. Sfaturi despre amenajarea grădinilor, degustare de vin şi târg de flori şi arbuşti
Zilele Horticulturii Clujene la USAMV. Sfaturi despre amenajarea grădinilor, degustare de vin şi târg de flori şi arbuşti

Vizitatorii sunt aşteptaţi, timp de două zile de specialiştii în horticultură de la USAMV Clujcu workshop-uri atractive, ateliere, expoziţii şi demonstrații, iar producătorii vor pune la dispoziție flori, legume, plante ornamentele și aromatice, pomi şi arbuşti fructiferi sau accesorii pentru horticultură.

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca se bucură să anunțe organizarea în campus, prin Facultatea de Horticultură, a ediției inaugurale a evenimentului ”Zilele Horticulturii Clujene”, în 27-28 mai 2022.

Pe parcursul celor două zile, specialiştii în horticultură din universitatea noastră și cei invitați vor susține workshop-uri atractive, ateliere, expoziţii şi demonstrații.

Vizitatorii vor putea afla despre cele mai adecvate soluţii pentru amenajarea grădinilor sau a teraselor, dar se vor putea bucura și de expoziția cu vânzare. Producătorii vor pune la dispoziție flori, legume, plante ornamentele și aromatice, pomi şi arbuşti fructiferi, răsaduri, sisteme de irigaţii, unelte, utilaje sau accesorii pentru horticultură.

”Vor fi și demonstrații cu mașini destinate întreținerii spațiilor verzi și multe alte surprize pentru pasionații de horticultură, iar fiecare seară se va încheia cu degustări de vinuri de la Stațiunea Viticolă Vinea Apoldia Maior, a universității noastre, și de la Pivnița Savu. Ne bucurăm să anunțăm și un tur ghidat al campusului și al facultății noastre, în cadrul Institutului de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei (ICHAT)”, a precizat organizatorul evenimentului, Prof. dr. Mirela Cordea, din cadrul Facultății de Horticultură a USAMV Cluj-Napoca.

”Zilele Horticulturii Clujene” se vor desfășura în parteneriat cu Societatea de Horticultură și Silvicultură din Transilvania, iar programul este între orele 11.00 – 19.00 (27 mai 2022), respectiv 10.00 – 19.00 (28 mai 2022). Detalii: https://rb.gy/qpjgah

Comenteaza