S-a ales înlocuitorul fostului inspector şef adjunct şpăgar de la ISJ

S-a ales înlocuitorul fostului inspector şef adjunct şpăgar de la ISJ
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a anunţat numele noului inspector general adjunct al instituţiei, numit în locul lui Peter Tunde, anchetată de DNA pentru trafic de influenţă în formă continuată.

Astfel, noua mână dreaptă a şefului ISJ, Valentin Cuibus, este Torok Zoltan, fost director al Şcolii din Căpuşu Mare.Noul inspector general adjunct se cunoaşte de mai bine de 20 de ani cu şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj.

„Ceea ce s-a întâmplat cu doamna Tunde numai din presă ştiu. Eu în orice comisie am lucrat, am lucrat cinstit şi fără nicio problemă. Nici nu îmi trece prin minte să fraudez vreun examen atâta timp cât voi lucra în acest colectiv, în Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj. Trebuie să studiez, să vedem de unde pornim şi vă garantez că nu se va întâmpla nicio fraudă. De nivelurile inferioare nu răspund. Eu nu fac parte din niciun partid politic şi nici nu am de gând să fac, nici mâine, nici peste un an. Eu vroiam să ştiu dacă şeful Inspectoratului şi colegii lui vor putea lucra cu mine într-o echipă sau nu, pentru că eu niciodată nu am lucrat într-o comisie unde toţi care am avut o funcţie de conducere nu am tras într-o singură drecţie căruţa respectivă, pentru că dacă tragi căruţa în direcţii diferite, atunci nu te poţi aştepta la rezultate bune. Noi ne cunoaştem de minimum 20 de ani şi cred că o să fie bine", a spusTorok Zoltan.

Torok Zoltan este inspector general adjunct pe curiculum şi inspecţie şcolară, iar acum urmează să preia întrebuinţările de care s-au ocupat colegii săi în ultimele luni. Torok are o experienţă de mulţi ani ca şi director, a fost membru în foarte multe comisii, şi deţine, aşadar, o experienţă didactică corespunzătoare, spune şeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus.

„El a fost nominalizat de către Ministru în postul de inspector genreal adjunct şi sperăm că lucrurile vor decurge bine. Aşa cum le-am spus şi colegilor mei, cred că vom lucra foarte bine şi le-am dat un singur exemplu, după momentul în care Zoli a fost propus, nu a acceptat propunerea înainte să vină să se consulte cu noi şi să vadă ce părere avem noi despre posibila lui venire, ceea ce mi se pare o chestiune nu numai de bun simţ ci şi o chestie de responsabilitate. Cred că va fi o colaborare foarte bună, ne ştim de mulţi ani şi cred că vom putea lucra. Ideea este clară, nu va fi nimeni avantajat şi nici dezavantajat. Nu vor fi nici grupuri nici şcoli care să fie favorizate", a spus Cuibus.

Noul inspector general adjunct în vârstă de 50 de ani, a lucrat 25 de ani la Şcoala Gimnazială Căpuşu Mare şi nu şi-a schimbat niciodată locul de muncă.

„Este un lucru extraordinar pentru mine că am ajuns într-o familie de profesionişti care m-a primit cu căldură. Pentru mine întâi a fost important un lucru şi anume să ştiu că sunt acceptat să lucrăm împreună. Nu am experienţa necesară în acest domeniu, dar mă străduiesc pentru că eu cred că am făcut performanţă la această şcoală unde am lucrat pentru că în fiecare an am avut retzultate bun şi în domeniul investiţiilor am făcut progrese mari. Tot ceea ce îmi stă în putinţă voi face şi în noua calitate de inspector adjunct".

Numirea sa vine în urma demiterii lui Peter Tunde din funcţie la începutul lunii septembrie, printr-un ordin a ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, după ce procurorii DNA au început o anchetă împotriva sa. Tunde este acuzată de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, în 14 acte materiale.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au precizat că fostul inspector şef adjunct al ISJ Cluj a pretins de la 14 persoane suma de 21.300 de euro, pentru a se folosi de influenţa pe care o deţinea asupra membrilor din comisiile de evaluare a examenului de bacalaureat, cu scopul ca unii candidaţi să obţină o notă mai mare decât cea meritată.

 

Comenteaza