Clujul ar putea organiza în 2015 evenimente în Lituania şi Letonia
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Ian 2013, 15:05
- Administraţie
- Ascultă știrea

Ambasadorul Lituaniei în România, Vladimir Jarmolenko şi primarul Emil Boc au discutat astăzi, la sediul Primăriei Cluj-Napoca, despre posibilităţile de cooperare între România şi diferite regiunie din Lituania, respectiv despre priotităţile municipiului, ale mediului de afaceri clujean, respectiv ale regiunii. Ambasadorul lituanian s-a aflat la prima vizită oficială la Cluj-Napoca, de la investirea în funcţie, în februarie 2008.
Lituania urmează să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, de la Irlanda, iar în cadrul discuţiilor a fost abordată şi tema posibiltăţii realizării unor proiecte comune, pe fonduri europene.
„La începutul lunii ianuarie, E.S. Dl. Ambasador ne-a comunicat printr-o scrisoare, susţinerea în ceea ce priveşte castigarea titlului de Capitala Europeana de Tineret in 2015, alaturi de E.S. Dl. Dan Balanescu, Ambasadorul Romaniei in Republica Lituania (acreditat si in Letonia) care a propus incheierea unui parteneriat de promovare in Lituania si Letonia a imaginii Clujului, parteneriat care s-ar putea concretiza in organizarea de evenimente culturale sustinute in Vilnius si Riga sau organizarea de intâlniri la nivel administrativ si economic", se precizează într-un text postat pe pagina de facebook a primarului Clujului.
Amintim Clujul a câştigat anul trecut titlul de Capitală Europeană a Tineretului în 2015. Între cele patru oraşe care au ajuns în finala competiţiei pentru obţinerea titlului amintit s-a numărat şi Vilnius.