Construcţii Napoca a mai câştigat un contract la aeroport

Construcţii Napoca a mai câştigat un contract la aeroport
Fără prea mult tam-tam, Construcţii Napoca a mai pus mâna pe un contract important de la aeroport. La licitaţie s-a prezentat doar asocierea din care făcea parte Napoca şi nu pentru că alţi constructori nu ar fi fost interesaţi de contract.

În presă s-a făcut întotdeauna o mare publicite proiectelor de infrastructură derulate în incinta aeroportului. N-a fost şi cazul contractului ce viza platformele de staţionare pentru aeronave. Licitaţia s-a derulat la mijlocul lui februarie, iar câţiva constructori au informat, sub protecţia anonimatului, că licitaţia a fost "dedicată" firmei Construcţii Napoca. Argumentul? Una dintre cerinţele privind participarea la licitaţie îi obliga pe constructori să fi executat lucrări aeroportuare, iar acest aspect trebuia probat cu un aviz de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR). Au mai fost şi alte nereguli semnalate de constructori.

Valoarea lucrărilor, estimată la peste 16 milioane de lei

Lucrările de proiectare şi executare a platformelor pentru staţionarea aeronavelor, în cadrul Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC), au fost scoase la licitaţie în februarie 2014. În caietul de sarcini a fost prevăzută o valoare estimativă a lucrărilor, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA), de 16.495.050 de lei. În plus, s-a prevăzut şi o sumă pentru lucrări diverse sau neprevăzute, de 1.007.210 lei. Dacă de obicei autorităţile judeţene se grăbeau să anunţe orice proiect derulat în incinta aeroportului, de data aceasta nimeni n-a mai zis nimic. Nici preşedintele şi nici vicepreşedintele n-au mai ieşit să se laude cu marile investiţii angajate la aeroport.

ZIUA de CLUJ a aflat despre acest nou contract de la câţiva constructori, care, sub protecţia anonimatului, au ţinut să prezinte anunţul de licitaţie şi să explice de ce s-au simţit discriminaţi de modul în care s-a derulat întreaga procedură de licitaţie. „Nimeni nu şi-a permis să participe la această licitaţie pentru că s-a văzut de prima dată că s-au pus nişte cerinţe care favorizau o anumită firmă. Ni s-a cerut să demonstrăm, cu un aviz de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), că am construit piste. Or, câte piste s-au construit în ultimii ani în România? Nu multe, clar. Una s-a construit sigur la Cluj, iar noi ştim cine a făcut-o. Firma căreia îi era dedicat şi contractul pentru platforme", a spus reprezentantul grupului de constructori.

Au concurat singuri

Într-adevăr, din anunţul de licitaţie reiese clar, la capitolul cerinţe, că ofertanţii trebuie să deţină o autorizţie valabilă de la AACR, care să ateste că au executat activităţi în domeniul aeroportuar, că au proiectat şi executat piste de aterizare, că au executat lucrări de întreţinere a pistelor. Este cunoscut faptul că societatea Construcţii Napoca a fost singura firmă care a executat, de-a lungul timpului, lucrările de întreţinere pentru noua pistă de aterizare-decolare. Tot această firmă a fost parte din consorţiul care a realizat şi noua pistă, iar acum a obţinut şi contractul pentru platformele de staţionare pentru aeronave. Nimeni altcineva nu a mai participat la această din urmă licitaţie.

Directorul Aeroportului, David Ciceo, a explicat că fără această cerinţă, care implica avizul AACR, nu avea cum să organizeze licitaţia. „Procedura de licitaţie s-a organizat în conformitate cu normele europene în domeniul aeroportuar. Era normal şi chiar ne obligă legea să cerem experienţă în domeniu. De altfel, şi la Oradea s-a desfăşurat o licitaţie similară, şi şi acolo s-a cerut avizul AACR, care să ateste experienţa în astfel de lucrări aeroportuare", a comentat David Ciceo.

Bene, specialist în aeroporturi

Acţionarul Construcţii Napoca, Ioan Bene, susţine că avizul de la AACR poate fi obţinut de către orice firmă de construcţii civile. „Se plăteşte o taxă de 5000 de lei şi primeşti acest aviz. Regula nu este să fi executat astfel de lucrări, ci să arăţi că ai interes să realizezi lucrări aeroportuare, să respecţi nişte reguli în domeniu", a subliniat Bene.

Mai mult, el a explicat că avizul de care dispune Construcţii Napoca de la AACR a ajutat societatea să participe şi la licitaţia pentru construcţia pistei din Oradea. „Acum aşteptăm răspuns şi de la Oradea. Noi am venit cu cel mai avantajos preţ, însă, firma Astaldi a venit cu un termen foate scurt, de numai o lună. Este imposibil să construieşti o pistă, chiar şi de 500 de metri, într-o singură lună. Noi am propus un termen real, de maxim 4 luni. Numai că punctajul ne dezavantajează penru că se ia în calcul 40% preţul şi 60% termenul. Dacă pierdem la Oradea, facem contestaţie", a spus Ioan Bene.

Comenteaza