Video Etapă decisivă pentru trenul metropolitan. Boc: “Trecem la faza de implementare” / “Pregătim Clujul anilor 2030–2050”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:58
- Administraţie
- Ascultă știrea
Proiectul trenului metropolitan din Cluj a intrat într-o etapă decisivă, trecând la faza de implementare, potrivit primarului Emil Boc.
Astăzi (n. red. 24 martie 2026) a fost lansată licitația pentru achiziția materialului rulant, mai exact trenurile care vor deservi acest proiect. După finalizarea procedurii, proiectul va intra în etapa concretă de operare, transformând infrastructura construită într-un serviciu public modern, la stadarde europene.
“Am scos la licitație materialul rulant, adică acele trenuri care vor deservi proiectul trenului metropolitan. Fac precizarea că licitația pentru stațiile intermediare se află în etapă finală și în maxim 2 săptămâni vom avea desemnat un câștigător. După finalizarea acestei licitații cu privire la trenuri, îl implementăm în concret și acest proiect va contribui decisiv la o viață de calitate în Cluj și zona metropolitană, printr-o locuire de calitate în afara Clujului, printr-o mobilitate alternativă la mașină, printr-o dezvoltare economică și de locuri de muncă în afara Clujului. Exact Clujul anilor 2030 - 2050 pe care îl pregătim acum”, a declarat Emil Boc.
Trenul metropolitan va deservi un traseu de aproximativ 49 de kilometri și va conecta municipiul Cluj-Napoca cu localitățile din zona metropolitană: Apahida, Baciu, Jucu, Bonțida și Gârbău. Scopul este integrarea acestor zone într-un sistem de transport rapid, eficient și sustenabil.
Investiția prevede achiziția a minimum 5 trenuri electrice moderne, cu posibilitatea extinderii la 7 unități, precum și servicii de mentenanță pe termen lung, de până la 30 de ani.
Fiecare tren va avea o capacitate de cel minimum 420 de pasageri și vor oferi condiții moderne: accesibilitate completă pentru persoanele cu mobilitate redusă, spații dedicate bicicletelor și standarde ridicate de siguranță și confort.
“În paralel, proiectul avansează și pe celelalte componente: licitația pentru execuția infrastructurii este în evaluare, iar serviciile de supervizare au fost deja atribuite. În ceea ce privește stațiile intermediare, acestea se află în etapa finală, urmând ca în maximum două săptămâni să fie desemnat câștigătorul.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene, de bugetul de stat și din contribuții locale, într-un parteneriat extins la nivel metropolitan.
Impactul proiectului este unul major și pe termen lung”, a mai precizat Boc.











