Lucrările la devierea Someşului pentru noua pistă a aeroportului din Cluj pot începe de mâine

Lucrările la devierea Someşului pentru noua pistă a aeroportului din Cluj pot începe de mâine
Lucrările la devierea Someşului, pentru noua pistă de 3500 de metri a aeroportului din Cluj, intră în linie dreaptă de astăzi: Consiliul Judeţean a emis azi autorizaţia de construire.

 

Autorizaţia a fost semnată de preşedintele CJ Cluj Horea Uioreanu şi urmăreşte finalizarea noii piste a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. Valoarea lucrărilor se ridică la 59,5 milioane de lei.

"Actul semnat azi presupune faptul că lucrările de deviere a râului Someş pot demara chiar de mâine", spune Uioreanu. "Asta ne va permite să continuăm lucrările la noua pistă a aeroportului. Aşa cum se ştie, constructorul se află în fază avansată cu etapa I a pistei, respectiv cu primii 2100 de metri. În curând vom putea da drumul la licitaţia pentru restul căii de decolare-aterizare, de la 2100 la 3500 de metri. În cel mai scurt timp Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca va fi în măsură să primească aeronave mari. Aceasta va aduce un plus nu doar pentru aeroport sau pentru Cluj, ci pentru întreaga regiune, deoarece vor fi introduse noi rute. În paralel, vom găsi soluţii financiare pentru construirea terminalului cargo, ceea ce va permite şi dezvoltarea transportului de marfă", a precizat Uioreanu.

Reamintim faptul că lucrările de construire a primilor 2100 de metri ai noii piste au demarat în septembrie anul trecut şi vor fi terminate în iunie 2013.

Etichete
Comenteaza