Pariul liberalilor clujeni cu Boc

Pariul liberalilor clujeni cu Boc
Liberalii din Consiliul Local îl provoacă pe primarul Clujului la un pariu, convinşi fiind că cele mai importante proiecte ale municipalităţii vor rămâne la acelaşi stadiu şi în 2014. 13 proiecte ale primăriei au fost bugetate degeaba, cred liberalii.

Consilierii PNL Dan Tarcea (foto), Doru Stoica şi Ovidiu Florian spun că ar vrea să piardă acest pariu şi că sunt dispuşi să-i ceară scuze primarului Emil Boc, dacă măcar nouă din marile proiecte ale municipiului se vor realiza anul acesta. Liberalii au enumerat 12 proiecte care au fost bugetate de primărie în 2014 şi care, nu vor putea deveni realitate nici anul acesta. Ei îl provoacă pe Boc, nu fără a aduce argumente în sprijinul afirmaţiilor făcute.

În 2014, Clujul nu va avea nici Plan Urbanistic General (PUG), nici studiu de trafic, nici parkinguri noi, spun consilierii liberali. Nu se vor reabilita nici clădirile din zona centrală, nici Cetăţuia nici zona Pieţei Mihai Viteazul. Pe lista prezentată de liberali sunt 12 proiecte importante, unele dintre acestea, precum PUG, au fost angajate de ani de zile.

Consilierii liberali au ieşit public şi au lansat un pariu. Ei se arată convinşi că Emil Boc nu va reuşi să finalizeze nici unul dintre proiectele pe care le-a angajat şi pe care le-a bugetat anul acesta. "Este vorba despre un pariu atipic pentru că noi chiar ne-am dori să-l pierdem. Clujul ar avea mult de câştigat dacă măcar nouă din proiectele pe care noi le-am prevăzut în această listă s-ar rezolva în acest an. Numai că argumentele noastre ne fac să fim siguri că, din păcate, nici în acest an nu se va întâmpla nimic. Sigur, suntem dispuşi să ne cerem scuze, dacă se va dovedi că greşim. Ar fi chiar indicat să se întâmple asta", a comentat consilierul local Doru Stoica.

La rândul său, consilierul Dan Tarcea a ţinut să-i reamintească lui Boc că îi face plăcere să se laude peste tot că este managerul municipiului Cluj-Napoca. "Dacă îi place să se considere un manager excelent atunci are sarcina să-şi asume nişte obiective care să poată fi măsurabile în timp. Este o regulă firească în orice afacere. Dacă ne dorim dezvoltare, orice proiect propus trebuie să fie smart. Asta înseamnă că proiectul trebuie să fie simplu, măsurabil în timp, tangibil. Nu poţi veni cu propuneri pe care le bugetezi şi pentru care n-ai soluţii", a spus Tarcea. El a făcut referire la situaţia parkingurilor de cartier şi la cele din zona centrală, pentru care s-a prevăzut o alocare de cinci milioane de lei fără măcar să se fi identificat nişte amplasamente potrivite pentru aceste investiţii.

Consilierul Ovidiu Florian a explicat, la rândul său, că (PUG), ar trebuie să fie validat până la finele lui 2014, având în vedere că vechiul PUG e expirat de mai bine de cinci ani. El a atras atenţia că noul PUG va intra într-un real blocaj, având în vedere numărul de contestaţii cu care se va confrunta primăria. "Am primit mai multe sesizări din partea unor proprietari nemulţumiţi care au fost complet nedreptăţiţi de noul PUG şi care sunt pregătiţi să depună plângeri în instanţă. Sunt oameni care aveau terenuri cu un anumit regim urbanistic şi acum s-au trezit că terenuriele lor au fost incluse ca spaţii verzi. Mai sunt proprietari din Colonia Sopor care şi-au parcelat terenurile şi acum deţin suprafeţe între 500 şi 1.000 de metri pătraţi, în condiţiile în care noul PUG prevede că pentru construcţii în zona aceasta sunt necesare parcele de minim 1.200 de metri pătraţi. Toate acestea în condiţiile în care în alte zone, precum zona Lomb, de pildă, unde şi primăria are parcele, sunt acceptate suprafeţe de 500 de metri pătraţi", a subliniat Florian.

"Nu-i poţi discrimina pe proprietari în felul acesta, mai ales că cei din Colonia Sopor au respectat legea şi vecheiul PUG", a subliniat Dan Tarcea. El a reamintit că inclusiv arhitectul care a coordonat PUG, Adrian Borda, a construit casa pe o suprafaţă de 115 mp undeva în Zorilor. "Domnul arhitect cere ca oamenii din Colonia Sopor să-şi construiască casă numai pe parcele de 1.200 de metri pătraţi, dar el a primit aprobare să construiască pe 115 metri pătraţi", a spus Tarcea. Acesta este motivul pentru care nici PUG, nici celelalte proiecte promise de Boc nu vor finalizate în 2014.

Planul privind reabilitarea clădirilor din centrul istoric este prea complex pentru majoritatea proprietarilor în vârstă, astfel că primăria nu-i va putea obliga pe aceştia să accepte să le fie ipotecate casele. Centrul Cultural Transilvania nu se va realiza pentru că nu există un plan de lucrări. Primăria trebuie să aştepte după un investitor care să dorească să realizeze parkingul subteran. Someşul navigabil, reabilitarea Cetăţuii, cartierele Clujului, Complexul de Agrement şi patinoarul permanent sunt simple proiecte pentru care de asemnea nu există nici un plan.

Doru Stoica a explicat că din patru în patru luni va reveni public pentru a verifica stadiul proiectelor propuse de Boc în bugetul pe 2014. Primarul Emil Boc nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere legat de pariul lansat de consilierii PNL.

Comenteaza