Păsuire de la Comisia Europeană pentru centrul ecologic de deşeuri

Păsuire de la Comisia Europeană pentru centrul ecologic de deşeuri
Reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Ministerului Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu au făcut joi o vizită de lucru pe şantierul viitorului Centru de Management Integrat al Deşeurilor (CMID), din Feleacu.

Oficialii europeni au purtat şi discutii cu conducerea CJ Cluj despre etapele ce urmează să fie parcurse cu prioritate pentru finalizarea centrului. S-a convenit ca în perioada următoare Consiliul Judeţean Cluj să demareze licitaţiile pentru asistenţa tehnică, cea pentru construirea celulei de depozitare şi a zonei administrative din cadrul CMID, respectiv, licitaţia pentru Zona Tehnică - staţia de tratare mecano-biologică şi staţia de sortare cu infrastructura adiacentă din cadrul CMID.

Reprezentanţii Comisiei Europene au cerut CJ Cluj să demareze de urgenţă licitaţia pentru selectarea operatorului economic ce va realiza colectarea selectivă a deşeurilor, aceasta nefiind condiţionată în niciun fel de finalizarea proiectului SMID şi urmând a fi concepută în două etape, respectiv până la finalizarea instalaţiilor şi după acest moment.

Noul preşedinte al CJ Cluj, Mihai Seplecan, a declarat că vestea cea mai îmbucurătoare, în urma discuţiilor avute, este aceea că banii europeni nu se vor pierde iar lucrările vor fi declarate eligibile şi vor trebui finalizate până la sfârşitul anului 2016

Biroul de presă al CJ Cluj mai informează că cele două părţi au discutat şi despre problema achitării unei anumite redevenţe de către Consiliul Judeţean Cluj pentru realizarea depozitării temporare a deşeurilor. Este vorba de acea redevenţă cerută de Primăria Feleacu, prin care să fie recuperată într-o perioada de 30 de ani, valoarea terenului de 64 de hectare pe care l-a pus la dispoziţia CJ Cluj, pentru construcţia centrului ecologic de deşeuri.

Oficialii CJ Cluj, ai Ministerului Fondurilor Europene şi ai Comisiei Europene au spus că o asemenea decizie trebuie să fie extrem de bine fundamentată şi în niciun caz să nu se reflecte în creşterea costurilor pe care consumatorii finali-cetăţenii vor trebui să le suporte.

Preşedintele CJ Cluj, Mihai Seplecan, a mai afirmat că intenţia forului judeţean este ca un număr cât mai mare dintre cei care astăzi îşi câştigă existenţa de pe urma rampei de la Pata Rât să fie implicaţi în procesul de închidere a depozitului neconform şi, ulterior, să fie angajaţi în cadrul staţiei de sortare a deşeurilor.

 

Comenteaza