Priorităţile momentului pentru Primărie. „Urmărim lucrările matematic"
- Scris de Ionel Lespuc
- 30 Mai 2017, 13:57
- Administraţie
- Ascultă știrea

"Avem câteva priorităţi pe care le urmărim matematic", a declarat primarul Emil Boc. Iată-le.
„Prioritatea noastră 000 este Podul Traian, care trebuie terminat până la 30 iunie. De asta depinde şi implementarea benzilor dedicate pentru mijloacele de transport în comun", a spus Emil Boc, marţi dimineaţa, la Realitatea FM.
Municipalitatea a dat ordinul de începere a lucrărilor la podul Traian la 1 iulie anul trecut, încercând să profite cât mai mult de perioada vacanţei de vară. Până la urmă, şantierul a fost organizat abia începând cu 22 august 2016, la final de vacanţă. Termenul de execuţie anunţat de municipalitate a fost şase luni, perioadă la care se adaugă pauza de iarnă de 90 de zile. Astfel, totul trebuia să fie încheiat înainte de 30 mai. Termenul de finalizare a fost întârziat însp cu o lună.
Licitaţia pentru construirea podului a fost câştigată de societatea Diferit SRL, care a propus o ofertă financiară de 6,5 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. Podul va avea patru benzi de circulație, fiecare de câte 3,5 m, două piste de biciclete, a câte 1,6 m, și două trotuare cu lăţimea variabilă, între 2,25 şi 3,5 m. Proiectul tehnic a fost realizat de societatea Expert Proiect 2002.
O altă prioritate a municipalităţii este Piaţa Unirii. „Vrem să începem lucrările pe latura de nord. Dăm drumul la şantier în 15 iunie şi vrem să terminăm totul în 3 luni", a declarat Boc.
Pe partea de nord a pieţei, cea cu Consulatul maghiar, se va interveni inclusiv la carosabil, de aceea s-a ales ca lucrările să se desfăşoare peste vară. Se va îngusta puţin trotuarul în capătul de vest, ca să existe o continuitate a benzii de circulaţie spre Memorandumului. De altfel, prima bandă va fi dedicată mijloacelor de transport în comun. În schimb, va apărea un trotuar între parcarea cu barieră şi carosabil, un trotuar care lipsea şi care se va îngusta către Melody. Lucrările vor fi realizate de compania ARL, cea care s-a ocupat şi de celelalte laturi.
Primăria îşi doreşte şi să termine parkingul de pe strada Negoiu, care urma să fie gata de doi ani. Cele două societăţi care au câştigat, în asociere, licitaţia sunt Construdava şi ICCO Energ. Construdava a fost înfiinţată în 2006; principalul asociat este Napocamin SRL cu 50% (firmă controlată de omul de afaceri clujean Ioan Bene). Cum această companie nu a reuşit să termine lucrarea, proiectul este continuat din acest an de ICCO Energ, o societate din Braşov.
O a patra direcţie este oarecum surprinzătoare, având în vedere că ar fi o lucrare în devans. „Facem eforturi să realizăm încă de anul acesta un patinoar în Parcul Central, deşi timpul este scurt", a afirmat primarul.
Planurile de transformare a lacului în patinoar, pe timp de iarnă au fost anunţate de primar încă din octombrie 2015. „Vrem să facem un proiect european, astfel încât iarna lacul din Parcul Central să poată fi transformat într-un patinoar artificial de largă dimensiune şi să dea şansa clujenilor să îl folosească. Acolo avem planul ca în exerciţiul acesta financiar, 2014-2020, să depunem un proiect european şi se pare că există şi şanse de finanţare", declara Boc atunci, tot într-o emisiune la Realitatea FM Cluj. Lacul Chios este gestionat de Regia de Administrare a Domeniului Public (RADP), care va primi în sarcină şi administrarea patinoarului.
Luciul de apă din Parcul Central a fost utilizat ca patinoar de aproape 150 de ani. În anul 1871, Asociația de Patinaj a închiriat lacul din parc, iar în 1877 a construit un pavilion de lemn pe insula din mijloc.