Fostul ministru Elena Udrea a declarat, sâmbătă seară, că fostul şef SRI George Maior a vrut să candideze la alegerile prezidenţiale din 2014, însă nu a avut curaj să-i spună şefului statului de atunci Traian Băsescu.
Întoarcerea pe Aeroportul din Cluj-Napoca, duminică seara, a unei aeronave Blue Air a fost decisă de piloţi ca urmare a unei situaţii create de „ingestia unui corp extern la decolare”, se arată într-un comunicat transmis luni de compania aeriană.
Valea Prahovei, Litoralul sau zona cu aer pur a lacului Colibiţa, sunt doar câteva dintre locurile preferate de români pentru minivacanţa de Paşte. Pe iubitorii de tradiţii, Bucovina îi aşteaptă la încondeiat de ouă în costume tradiţionale
Kratu, un metis mioritic, găsit abandonat pe străzile municipiului Cluj-Napoca, a fost adoptat în urmă cu patru ani de o englezoaică, Tess, diagnosticată cu o formă uşoară de autism, iar patrupedul a devenit câine de terapie, însoţindu-şi stăpâna peste tot, inclusiv în avion.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat recent un set de norme pentru introducerea, de la 1 aprilie 2018, a plăţilor eşalonate pentru Pilonul II şi III de pensii private. Până în prezent, suma acumulată din contribuţii s
Creştinii ortodocşi celebrează, duminică, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele - evocând intrarea lui Iisus în Ierusalim -, dar şi una a celor cu nume de floare.
Câteva sute de credincioşi au adus, duminică, la Biserica Româno-Catolică „Sf. Mihail” din Cluj-Napoca, coşuri cu mâncare, pentru a fi binecuvântate de preoţi în ziua de Paşti, conform unei tradiţii care da
Cai şi ponei care au suferit fracturi, care sunt bolnavi de epilepsie sau afecţiuni respiratorii sunt trataţi la singurul ”spital de cai” din Transilvania. Acesta funcţionează în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară din Cluj-Napocacai
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă au transmis, duminică dimineaţa, mesaje cu ocazia Paştelui catolic şi a Duminicii Floriilor.