Guvernul nu va reveni asupra pachetului de măsuri incluse în Codul Fiscal, acesta urmând să rămână în forma deja adoptată de Parlament, a afirmat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care a adăugat că va avea o discuţie cu guvernatorul BNR pentru a-i prezenta încă o dată argumentele.
Comisia Europeană a iniţiat două investigaţii aprofundate separate pentru a stabili dacă măsurile adoptate în favoarea Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, a Aeroportului Transilvania Târgu Mureş şi a transportatorilor care le utilizează sunt conforme normelor UE privind ajutoarele de stat.
Inspectorii de la Antifraudă Fiscală au găsit la producătorii şi distribuitorii de medicamente vizaţi în dosarul privind recompensarea unor medici pentru prescrierea unor medicamente facturi emise de firme de turism în baza unor documente fictive, care le-au permis deducerea TVA.
Preşedintele Klaus Iohannis salută învestirea noului Guvern al R.Moldova, menţionând că sarcinile acestuia nu sunt deloc uşoare, însă vrea ca partenerii României să fie convinşi că vor avea în ţara noastră "cel mai important sprijin" în direcţia continuării parcursului proeuropean.
Opt centrele de transfuzie sanguină din Bucureşti, Buzău, Cluj, Giurgiu, Iaşi, Slatina, Suceava şi Târgu Jiu au fost renovate şi dotate, în cadrul proiectului "O şansă pentru viaţă", în valoare de aproape 350.000 de euro.
Premierul Victor Ponta, aflat în concediu în SUA, anunţă joi pe Facebook că datele ANAF privind încasările din TVA au crescut în iunie faţă de aceeaşi lună a anului trecut cu 60 milioane lei, la 5,067 miliarde lei, în pofida scăderii TVA la alimente şi servicii alimentare, de la 1 iunie, la 9%.
Trupa Voltaj va susţine turneul "Din toată inima", în perioada august - octombrie, în mai multe oraşe din ţară, precum Năvodari, Târgu-Mureş, Botoşani, Sibiu, şi se va încheia cu un concert simfonic, susţinut pe 16 octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti.
Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a anunţat, joi, programul de redresare a PSD, cu deschiderea partidului pentru intelectuali de stânga, platformă online pentru dezbateri cu tinerii, activarea departamentelor, training cu candidaţii, newsletter săptămânal, comunicare mai bună a miniştrilor.
UDMR consideră că vandalizarea statuii lui Matei Corvin din Cluj-Napoca reprezintă "un gest de profanare a moştenirii culturale maghiare" şi cere intervenţia autorităţilor pentru identificarea autorilor şi tragerea la răspundere a acestora.