Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a eliminat, pentru anul în curs, cota de participare a asigurătorilor autorizaţi să emită poliţe de răspundere civilă auto la Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, conform unui ordin al instituţiei.
Vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu a confirmat, astăzi, decizia BPN al PDL privind excluderea lui Cristian Preda din partid, precizând că el a votat împotrivă şi că de multe ori s-a spus în partid "Băga-mi-aş în intelectuali".
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a convins coaliţia ca fondurile către administraţiile publice să fie alocate pe baza a două principii, respectiv pentru proiecte europene în derulare care necesită cofinanţare şi pentru achitarea arieratelor, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Deputatul PDL Silviu Prigoană a declarat, astăzi, pentru mediafax.ro că a cerut în scris BPN al PDL excluderea din partid a lui Cristian Preda, pe motiv că acesta nu se mai regăseşte în PDL, date fiind afirmaţiile denigratoare la adresa lui Emil Boc şi a candidatului la Primăria Capitalei.
Rata şomajului în luna februarie a fost estimată la 7,1 la sută, fiind în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi la egalitate comparativ cu nivelul înregistrat în luna februarie 2011, informează, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Actriţa Olga Tudorache a fost internată, ieri seară, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, cu suspiciune de accident vascular cerebral, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.
742 - S-a născut Carol cel Mare, rege al francilor din 771 şi împărat roman, primul restaurator al Imperiului roman de Apus (d. 814)
Stratul de zăpadă măsoară cinci centimetri în Pasul Tihuţa după ce, în zonă, a nins toată noaptea de sâmbătă spre duminică, drumarii fiind nevoiţi să arunce pe DN 17 care leagă Transilvania de Moldova peste 20 de tone de antiderapant.
Finlandezul Mikko Hirvonen (Citroen DS3) a câştigat, duminică, Raliul Portugaliei, a patra etapă a Campionatului Mondial de Raliuri, şi a trecut pe primul loc în clasamentul general al competiţiei, informează AFP.