Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri prognoza pentru următoarea lună, cu vești mixte, anunță mediafax.
Vinerea Mare, cunoscută și sub numele de Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, este una dintre cele mai solemne zile din timpul postului Paștilor.
Crin Antonescu anunță că va face public documentul obținut de la CNSAS într-o conferință de presă, explicând că a respectat procedura legală pentru a-l solicita și criticând insinuările din presă legate de dosarul său de Securitate.
Delegația Congresului SUA, aflată în vizită în România, a transmis susținere clară pentru aderarea României la Programul Visa Waiver, recunoscând îndeplinirea criteriilor tehnice de către țara noastră
Președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv de ridicare a restricțiilor privind presiunea apei la dușuri.
Situația din USR devine din ce în ce mai tensionată, după ce un sondaj comandat de partid o creditează pe Elena Lasconi cu sub 5% din intențiile de vot.
Creşte bilanțul morților în accidentul din Santo Domingo unde acoperișul unui club de noapte s-a prăbușit peste cei aflaţi în incintă.
Primarul din Târgu Mureș, Soós Zoltán, a fost plasat sub control judiciar de DNA pentru 60 de zile, anunță Primăria orașului, într-un comunicat de presă transmis luni, în care arată că viceprimarul Kovács Mih
Uniunea Europeană se pregătește să adopte o primă serie de contramăsuri vizând importuri americane în valoare de până la 28 miliarde dolari, într-un efort coordonat de a prezenta un front comun împotriva tarifelor impuse de președintele SUA, Donald Trump.