Trăim în secolul al 21-lea, dar elevii de la ţară învaţă în şcoli care arată ca în Evul Mediu. În jumătate dintre unităţile de învăţământ care se află în mediul rural, copiii şi profesorii merg la toaletă în fundul curţii, beau apă de la fântână şi se spală pe mâini în lighean, informeaza Realitatea TV Cluj.
Crin Antonescu si Victor Ponta au incercat sa inlocuiasca regula de aur a regimului Basescu - cine da primul ramane in picioare - cu Republica Bunului Simt, dar au sfarsit prin a coabita cu gladiatorii, intr-un joc pe care nu-l stapanesc. Rezultatul? Dupa ce le-a adormit vigilenta cu pactul de neagresiune, seful statului si-a scos artileria de sub sutana si trage cu ochii inchisi in tot ce misca.
Drapelul judeţului Cluj va fi dus pe vârful Manaslu din munţii Himalaya, înalt de 8.156 de metri, de cinci alpinişti, care vor porni în expediţie în luna septembrie. Aceştia vor să ajungă pe vârf la începului lunii octombrie. Alpiniştii au primit însemnele judeţului de la preşedintele consiliului judeţean.
Planul autorităţilor locale de a introduce cursele RATUC şi în comunele din vecinătatea Clujului a fost amânat pe anul viitor. S-a înfiinţat o asociaţie de transport metropolitan, dar aceasta nu poate funcţiona până când nu expiră licenţele operatorilor privaţi care asigură transportul public în afara Clujului. Acestea au fost prelungite de către Ministerul Transporturilor până la sfârşitul lui 2013, spre nemulţumirea primarilor din zona metropolitană.
Toamna îşi intră uşor în drepturi. Clujenii au avut parte de precipitaţii în această săptămână, iar ploile rămân nu ne părăsesc nici zilele următoare. Meteorologii au anunţat că şi temperaturile vor mai scădea cu câteva grade, astfel că în weekend temperaturile nu vor mai depăşi 23 de grade Celsius.
În curând începe şcoala, aşa că părinţii au de scos bani serioşi din buzunare. Asta pentru că un ghiozdan complet, pentru clasa I, poate ajunge chiar şi la 500 de lei. Însă există şi preţuri mai mici, pentru părinţii care nu-şi permit să le cumpere copiilor ghiozdane şi rechizite la preţuri exorbitante.
500.000 de lei din bugetul judeţului s-au alocat astăzi pentru şcoli din 6 comune cu primari aflaţi la putere, iar consilierii PDL au protestat fără folos. "Nu am analizat cine sunt primarii din şcolile care nu au apă şi canalizare", a replicat şeful Inspectoratului Şcolar, Valentin Cuibus, care este consilier judeţean PSD.
Educaţia copiilor a devenit o adevărată povară financiară pentru părinţi. Sute de familii clujene din mediul rural scot lunar din buzunare câteva sute de lei pentru a-şi putea trimite copiii la şcoală în oraş. În loc să îi ajute pe părinţi, statul îi încurcă. Ministerul Educaţiei a anunţat recent că abonamentele elevilor navetişti vor fi decontate numai parţial.
Orientul Mijlociu e un "butoi cu pulbere" si se poate transforma in orice moment intr-un cosmar pentru toate marile puteri, care dincolo de aliantele politice si militare, vor fi fortate sa voteze pentru pace sau pentru azvarlirea Orientului spre haos.