Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, afirmă că România anului 2026 trebuie să fie un furnizor activ de securitate în cadrul NATO, în special pe Flancul Estic și la Marea Neagră, iar Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii este o ancoră de securitate și dezvoltare.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a participat, în weekend, la zilele comunei Gilău.
Președintele Senatului României, clujeanul Mircea Abrudean, a avut o zi plină, vineri, în municipiul Dej.
Chiar dacă Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că va relua discuțiile cu partidele politice la 1 septembrie pentru formarea unei majorități parlamentare pentru învestirea unui guvern cu puteri depline, desemnarea premierului s-ar putea fără noi consultări.
Primăria Florești a anunțat că zilele localității Luna de Sus vor avea loc în perioada 29-30 august 2026.
Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de alimentare cu apă a localității Săcel, comuna Băișoara, din sursa operatorului regional Compania de Apa Someș.
Deputatul clujean spune că banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de sisteme antiaeriene și anti-dronă, radare, elicoptere, transportoare blindate și alte capabilități de care Armata Română are nevoie.
Primul sediu de muzeu cu toate funcțiunile integrate, construit în România de la zero în perioada postcomunistă, va fi inaugurat pe 30 august, la Florești. Vizitatorii vor putea intra gratuit la MuTRA – Galeria istorică a Transilvaniei, noua clădire a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.
Proiectul de hotărâre care propune interzicerea fumatului în stațiile de transport public, în parcurile și bazele sportive aflate în proprietatea publică a comunei Florești, cu excepția locurilor special amenajate, a fost aprobat de Consiliul Local în ședința de joi, 27 august 2026.