Iarna și-a intrat în drepturi din nou în zona de munte a Clujului. Ninsorile recente au așternut un strat nou de zăpadă, iar pârtiile din Mărișel îi așteaptă pe iubitorii sporturilor de iarnă.
Ministrul Muncii anunță creșterea salariului minim. Decizia vine în două săptămâni.
Sute de oameni din toate colțurile țării, au participat joi, 19 fenruarie la înmormântarea lui Gheorghe Chindriș. Printre cei care și-au luat rămas bun de la Chindriș au fost și ortacii defunctului din Ansamblul Țarina Cupru Min Abrud.
Un desert preferat de mulți români este o veritabilă bombă chimică pentru creier, ceea ce e mai periculos chiar decât amenințarea kilogramelor în plus.
Salvatorii clujeni au anunțat o intervenție în dimineața de vineri, 20 februarie, la un accident rutier petrecut pe raza localității Nădășelu.
Președintele României, Nicușor Dan, a participat la prima reuniune a Consiliului Pǎcii la Washington, rǎspunzând invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Când liderul de la Casa Albă a vorbit despre Nicușor Dan l-a numit ”prim-ministru”.
Polițiștii clujeni s-au autosesizat în urma unor imagini publicate pe un grup de Facebook destinat traficului din oraș și au depistat cine este autorul unei manevre de depășire pe dubla continuă din data de 9 februarie.
Sute de oameni, veniți din toate colțurile țării, au participat la înmormântarea lui Gheorghe Chindriș, exprimându-și respectul și admirația față de cel care a fost un model pentru comunitate și un susținător al artei și cu
Polițiștii din Turda, au efectuat, pe 19 februarie 2026, două percheziții domiciliare în municipiul Arad, într-un dosar penal privind distrugere prin incendiere și camătă.