Credincioşii îl prăznuiesc luni pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, numit şi "Cel dintâi chemat" întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată cunoscută pentru obiceiul de a pune grâu la încolţit pentru testarea belşugului din anul următor.
Meteorologii au emis o informare în care semnalează intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, valabilă de luni de la ora 16.00 până marţi la ora 22.00, în toată ţara.
Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) afirmă că situaţia tensionată din vestul Europei determină creşteri în vânzarea de turism românesc, reprezentanţii acesteia aşteptându-se la un grad foarte bun de ocupare a unităţilor turistice în perioada sărbătorilor de iarnă.
Preţul electricităţii la consumator va scădea cu 5-6% la 1 ianuarie, după reducerea tarifelor de distribuţie şi a bonusului de cogenerare, iar gazele se vor ieftini cu începere de la 1 iulie 2016, a declarat joi preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ.
Echipa clujeană CFR Cluj este investigată de Comisia de Disciplină şi Etică a FRF deoarece a încălcat prevederile Regulamentului naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair play financiar, informează frf.ro.
Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a parlamentarilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, în dosarul în care sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie privind despăgubiri ilegale de aproape 109 milioane lei date de ANRP lui Mihai Rotaru.
Gruparea Stat Islamic a publicat pe Internet o înregistrare video de propagandă în care ameninţă "coaliţia diavolilor" care luptă împotriva sa, formată din 60 de ţări, printre care include şi România şi Republica Moldova.
1942 - S–a născut Jimi Hendrix, solist vocal şi compozitor, unul dintre cei mai mari chitarişti rock (m. 1970)
O înregistrare atribuită procurorului Laura Grădinţă, de la Parchetul Judecătoriei Cluj, în care aceasta strigă unui bărbat: ”Tonul jos că vă scot afară" şi spune despre un dosar că e "o lăbăreală tristă", a apărut joi în presa locală, magistratul fiind cercetat disciplinar pentru ”atitudini nedemne".