Aproximativ 200 de minori români care cerşesc sunt cunoscuţi doar la Paris, a declarat, joi, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, apreciind că cifra este "enormă".
România va conveni, până în această toamnă, un nou acord preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, cu o valoare între 3 miliarde euro şi 5 miliarde euro şi cu mai puţine condiţii decât cele două înţelegeri anterioare, a declarat premierul Victor Ponta.
Deficitul de cont curent al României se va încadra în acest an în limita a 4% din PIB, ajungând probabil în jur de 2% cel mult, apreciază prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Florin Georgescu.
Pe piaţa românească nu există bănci "too big to fail", dar sunt instituţii de credit mari comparativ cu economia românească, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, adăugând că la baza stabilităţii financiare trebuie să stea un cadru transparent
Un sfert dintre românii conectaţi la internet îşi fac cumpărăturile online, iar 70% se documentează pe internet înainte de a lua o decizie de cumpărare, conform unui studiu realizat de Daedalus Millward Brown.
Mai mulţi procesatori de lapte sunt acuzaţi de Consiliul Concurenţei într-o investigaţie care vizează posibile înţelegeri pe piaţa colectării, procesării şi comercializării laptelui şi produselor lactate.
Italia înregistrează 9,56 de milioane de persoane sărace, dintre care 4,81 milioane trăiesc într-o "sărăcie absolută", potrivit unui raport al Institutlui Naţional italian de Statistici (ISTAT), publicat miercuri, relatează AFP.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu pentru Pro TV Chişinău, că după ce îşi va termina mandatul de preşedinte al României va cere, "poate", cetăţenia moldovenească, în semn de respect şi dragoste pentru Republica Moldova şi oamenii ei.
Parlamentul elen a adoptat, miercuri noaptea, măsurile de austeritate convenite de guvern cu "troica" creditorilor internaţionali, inclusiv prevederile care plasează "în rezervă" 25.000 de funcţionari publici, care pot fi concediaţi oricând.