PDL a depus, azi, la Curtea Constituţională, o nouă sesizare prin care solicită controlul de constituţionalitate asupra ultimei forme a Statutului deputaţilor şi senatorilor, adoptată miercuri de plenul comun al Parlamentului.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat joi că se doreşte reducerea timpului petrecut de pacient în spital şi încurajarea spitalizării de zi şi a îngrijirilor la domiciliu, acesta putând fi supravegheat şi acasă, cu bani mai puţin şi mai mult confort.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat joi, că va fi făcut auditul la toate spitalele publice din România, începând cu spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat joi, la conferinţa MEDIAFAX, că trebuie reorganizat aparatul birocratic al sistemului sanitar, în care există o armată de oameni care taie frunză la câini şi cer şpagă şi atenţii, întregul sistem fiind mare consumator de resurse financiare.
Majoritatea proprietarilor de afaceri de familie din România estimează o creştere constantă a afacerilor şi o dublare a exporturilor în următorii cinci ani, dar ar dori sprijin de la Guvern sub formă de facilităţi fiscale, garanţii sau împrumuturi de stat, pentru retehnologizare, potrivit PwC.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat astăzi că s-a aprobat HG privind coplata, pacienţii vor da între 5 şi 10 lei o singură dată la externare, indiferent de perioada spitalizării, iar medicii de familie vor primi 50% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 50% pentru servicii.
Pacienţii vor plăti începând cu luna aprilie a acestui an o sumă modică (coplata), cuprinsă între 5 şi 10 lei, pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă, introducerea taxei fiind aprobată prin hotărâre de guvern, au declarat surse oficiale.
Premierul Victor Ponta a declarat că este dispus să îşi asume ca interimar conducerea Ministerului Justiţiei, dacă preşedintele Traian Băsescu va respinge nominalizarea USL pentru un nou ministru şi că poate propune noi şefi la Parchet şi DNA dacă există o soluţie eficientă şi corectă în acest sens.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a reiterat faptul că poate lua în calcul participarea sa la alegerile prezidenţiale din 2019 sau 2024, dar a precizat că acest scenariu este valabil doar dacă mandatul său de prim-ministru se va încheia în 2016 "cât de cât cu bine".