Deputatul PDL Valeriu Tabără a declarat într-o conferinţă de presă, că în privinţa ridicării imunităţii fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre USL trebuie să facă ceea ce a făcut PDL în acest tip de situaţie, adică "să deschidă drumul justiţiei".
Fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără (PDL) a declarat, într-o conferinţă de presă, că seceta ar fi cuprins minţile celor care fac parte din actualul Guvern, în cazul cărora "s-au contractat celulele" şi acum a început să "le plouă în cap".
Echipa feminină a Norvegiei a câştigat medalia de aur la handbal la Jocurile Olimpice de la Londra, după ce a învins, în finală, cu scorul de 26-23 (13-10), reprezentativa Muntenegrului.
Filmul "Toată lumea din familia noastră" de Radu Jude a primit trofeul Anonimul aseară, la gala de închidere a festivalului omonim ce a avut loc între 6 şi 12 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.
În 1816, s-a născut Ion Ghica, scriitor, economist, om politic, membru şi preşedinte al Societăţii Academice Române, prim-ministru al României de două ori, preşedintele Academiei Române de patru ori (d. 22 aprilie 1897).
Echipa masculină a Mexicului a câştigat medalia de aur la fotbal la Jocurile Olimpice de la Londra, după ce a învins, în finală, pe stadionul Wembley, cu scorul de 2-1 (1-0), reprezentativa Braziliei.
Europarlamentarul Monica Macovei a declarat, la Timişoara, că liderii europeni "sunt îngrijoraţi de ce se întâmplă în România" şi că premierul Victor Ponta încearcă, încălcând Constituţia, să schimbe rezultatul referendumului.
Chintoan a fost eliminat în optimile categoriei 120 kilograme din cadrul concursului de lupte libere de la Jocurile Olimpice de la Londra.
Parisul a "pus capăt politicii cifrelor" în privinţa expulzării romilor şi intenţionează să evite "stigmatizarea" acestora, a anunţat sâmbătă Ministerul francez de Interne, la o zi după ce Franţa a fost pusă sub supraveghere de către Uniunea Europeană.