Autoritatea de management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU) trebuie să remedieze până în 6 octombrie deficienţele constatate de Comisia Europeană, pentru a evita suspendarea plăţilor, însă reprezentanţii MAEur consideră că misiunea este una "imposibilă".
Steaua Bucureşti a urcat 21 de locuri şi se află pe poziţia 66, cu 142,5 puncte, în clasamentul pe luna august al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formaţia română cel mai bine clasată în această ierarhie.
Premierul Victor Ponta a declarat că opţiunea preşedintelui Traian Băsescu pentru măsuri de austeriate şi disciplină bugetară poate fi folosită în interesul României, împreună însă cu alte viziuni de dezvoltare economică a UE, precum cea propusă de noul preşedinte al Franţei, François Hollande.
Investiţiile realizate în economie au crescut în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 20%, la 28,89 miliarde lei, după un avans de 19,5% în trimestrul al doilea comparativ cu aprilie-iunie 2011, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).
Premierul Victor Ponta a declarat, în această dimineaţă, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei, că Politica externă a României rămâne pe coordonatele stabilite de mult, precizând că aceste coordonate rămân neschimbate indiferent de schimbările politice interne.
Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, a anunţat, aseară, lotul pentru partidele cu reprezentativele Estoniei şi Andorrei, primele din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, informează site-ul oficial al FRF.
Premierul Ponta a declarat că putea să refuze solicitările privind referendumul de suspendare a preşedintelui Băsescu adresate de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, dar a avut în vedere că un euro ar fi putut ajunge şi la 7 lei şi trebuiau asigurate salariile şi pensiile românilor.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat ieri, după întâlnirea conducerii partidului cu parlamentarii săi, că democrat-liberalii vor propune ca, atunci când un judecător al Curţii Constituţionale îşi încheie mandatul, să fie propus un magistrat cu experienţă de către CSM sau ICCJ.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, ieri, după întâlnirea conducerii partidului cu parlamentarii, că principalele priorităţi, în ultima sesiune, se referă depolitizarea unor instituţii fundamentale ale statului, cum sunt Televiziunea Română, RRA, CNA, CNSAS şi Curtea Constituţională.