Colegiul Director Naţional al PDL se va reuni luni la ora 11 pentru a lua măsurile care se impun, a declarat preşedintele partidului, Vasile Blaga, care a mai precizat că PDL "este alături de preşedintele Traian Băsescu clar şi fără comentarii".
Peste o sută de persoane protestează, în această seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, faţă de "distrugerea democraţiei şi a statului de drept", scandând "Jos Guvernul Ponta" şi "Sus democraţia", o acţiune similară, la care participă peste 30 de persoane, având loc la Arad.
Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că nu este un scenariu imposibil organizarea alegerilor parlamentare odată cu cele prezindenţiale, în cazul în care demiterea preşedintelui Traian Băsescu va fi aprobată prin referendum.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, azi, că plenul comun va propune, joi, Curţii Constituţionale un termen pentru formularea unui aviz referitor la cererea de suspendare a preşedintelui, menţionând că acesta va fi de "circa 24 de ore".
Birourile Permanente au decis ca mâine, la ora 10, să aibă loc şedinţa plenului reunit al Parlamentului pentru citirea cererii USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a încălcat în mod repetat principiul separaţiei puterilor în stat şi independenţa justiţiei, instigând totodată la nerespectarea legii, susţine USL în documentul de suspendare a şefului statului.
Peste 200 de angajatori au fost sancţionaţi de Inspecţia Muncii (IM) pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecţia angajaţilor în perioada de caniculă, valoarea totată a amenzilor fiind de 69.000 de lei, informează IM.
Guvernul a avizat parametrii tehnico-economici pentru construirea la Măgurele (judeţul Ilfov) a celui mai puternic laser din lume, o investiţie de 389 milioane euro acoperită în proporţie de 80% din fonduri ale Uniunii Europene.
USL susţine în documentul pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui că Traian Băsescu "a instigat la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale", a făcut presiuni directe asupra judecătorilor CC şi a iniţiat un proiect neconstituţional de revizuire a Constituţiei.