Ada Milea revine la Cluj cu un concert în premieră. „Concert cu bucăţi de concerte", sâmbătă în cafeneaua Piano Cazola de pe Fulicea 3.
Concert extraordinar al Filarmonicii din Cluj, la 55 de ani de la înfiinţare, vineri seara, unde dirijor este Cornelia von Kerssenbrock, din Germania.
Clujenii sunt invitaţi pe 20 ianuarie la un Concert Simfonic ce cuprinde lucrări ale compozitorului român G. Enescu, lucrări de C. Saint-Saëns şi R. Schumann, la Casa de Cultură a Studenţilor.
Ultimul concert din acest an al Filarmonicii de Stat „Transilvania" are loc mâine, este vorba de un concert extraordinar de Sărbători susţinut sub bagheta dirijorului elveţian Thomas Herzog.
Concert simfonic la mall: orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Transilvania concertează joi în mall-ul din Gheorgheni.
Concert extraordinar de colinde pentru copiii dependenţi de dializă, la Teatrul Naţional, luni seara.
Trupa Iris lansează vara viitoare un nou album prin care va sărbători împlinirea a 35 de ani de carieră, aniversarea urmând să fie marcată printr-un mare concert, care va avea loc în luna iunie, la o dată care nu a fost încă stabilită, au anunţat, miercuri, cei cinci membri ai formaţiei.