Linia 57 va avea, începând cu data de 1 Mai, program de circulație în zilele de repaus și curse suplimentate în zilele lucrătoare
Programul Centrelor de Relații cu Utilizatorii DEER de 1 Mai.
Aproximativ 50 de motocicliști au participat, astăzi, la o întâlnire cu polițiștii motocicliști din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat, la Cluj-Napoca, în cadrul primei ediții a Next Industry Forum. Tehnologii de Apărare & Securitate Cibernetică, că România are un potențial semnificativ de dezvoltare, dar este afectat
Programul de relații cu publicul în perioada sărbătorilor pascale al Primăriei Cluj-Napoca.
După încheierea Slujbei de Înviere, mijloacele de transport vor pleca spre cartiere la un interval de aproximativ 10–15 minute, în funcție de fluxul de călători.
De Paște, fiecare dintre noi își dorește să petreacă mai mult timp alături de cei dragi și să se bucure împreună de farmecul sărbătorilor.
Program prelungit de circulație în data de 13 aprilie cu ocazia meciului de fotbal FC Universitatea Cluj – Universitatea Craiova, ce va avea loc pe Cluj Arena de la ora 21:30
Programul Centrelor de Relații cu Utilizatorii DEER în zilele de sărbătoare legală, cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
Facultatea de Business din cadrul UBB Cluj lansează un nou program de masterat organizat în sistem dual: Aprovizionare și managementul lanțului logistic (Procurement and Supply Chain Management), cu predare în limba engleză.