Clujean încătușat de polițiști, după ce a făcut un accident cu ATV-ul. Era rupt de beat

Clujean încătușat de polițiști, după ce a făcut un accident cu ATV-ul. Era rupt de beat

Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 28 de ani, după ce acesta a fost implicat într-un accident soldat cu pagube materiale, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin – Compartimentul Rutier au reținut vineri, pentru 24 de ore, un tânăr de 28 de ani, din comuna Sâncraiu, după ce acesta a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit polițiștilor, din verificările efectuate la fața locului, s-a stabilit că la aceeași dată, în jurul orei 20.00, bărbatul ar fi condus un ATV pe drumul comunal DC126, din direcția DN1R spre localitatea Sâncraiu. Într-o curbă la stânga, acesta nu ar fi adaptat viteza de deplasare, pierzând controlul asupra vehiculului și intrând într-un șanț de pe marginea carosabilului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Comenteaza