Cum funcționează plata cu cardul la Untold

Cum funcționează plata cu cardul la Untold
Participanții la Untold vor putea plăti pentru mâncare, băutură și alte servicii din cadrul festivalului doar cu cardul Festipay. Acesta poate fi ridicat de la orice punct semnalizat Credit Point, în schimbul sumei de 5 lei, garanție ce poate fi recuperată la finalul evenimentului.

Cardul se poate reîncărca cu un card bancar sau cash la aceleași puncte credit point. De asemenea, sumele încărcate și nefolosite se pot recupera oricând în perioada festivalului, sau până luni, 3 august 2015, la ora 12.

Prima încărcare este de minim 50 de lei, ulterior fiecare încărcare trebuie să fie minim de 10 lei. Pentru fiecare încărcare se va elibera o chitanță ce va conține și un cod unic de utilizator. În situația în care participantul își pierde cardul, se poate prezenta cu chitanța la credit points, iar operatorii de acolo vor bloca cardul pierdut. În acest caz se pierde garanția de 5 lei. După obținerea unui nou card, creditul
deținut de participant se va transfera. Participantul are dreptul să-­și verifice creditul disponibil la orice
comerciant din cadrul festivalului sau la credit points. Participantul are posibilitatea ca oricând dorește să-­și poată returna cardul și să primească înapoi creditul neutilizat. Dacă suma rămasă neutilizată e compusă și din zecimale, participantul va primi înapoi suma rotunjită către valoarea mai mică. Cardurile nepredate la timp vor râmăne în posesia participantului, fără posibilitatea ulterioară de a mai solicita restituirea sumelor neutilizate și agaranției. La predarea cardurilor participanții trebuie să prezinte o chitanță de depunere pe card a unei sume mai mari decât creditul rămas.

Festivalierii au la dispoziție și aplicația Festipay pentru Android, unde vor putea să-și înregistreze cardul, să verifice soldul și tranzacțiile și să îl dezactiveze în caz de furt.

 

 

Comenteaza