Şomeri clujeni, actori principali într-un performance la Fabrica de Pensule
- Scris de Ziua de Cluj
- 26 Sep 2012, 15:49
- Cultură
- Ascultă știrea

Tinerii şomeri clujeni participanţi la spectacol îşi expun problemele cele mai profunde şi descompun mecanismele unui fenomen de organizare socio-economică în România: post-privatizarea. În cadrul performance-ului, identităţile participanţilor vor rămâne nealterate, iar realitatea de pe scenă este generată de realitatea lor¸ simptomatică pentru o întreagă generaţie născută în jurul lui '89. Grupul celor cinci este eterogen: unii au terminat o facultate, alţii au studiat la şcoli profesionale, unii au experienţă de muncă în multinaţionale, alţii nu au muncit până acum.
Spectacolul este etapa finală a proiectului de artă participativă iniţiat de Ofensiva Generozităţii, "LUCRĂTOR 2.0", care a început în luna iulie. În urma selecţiei, tinerii au fost implicaţi, pe parcursul lunii august, în ateliere de scriere creativă, actorie, new media, PR şi comunicare. În cadrul atelierelor şi ca o urmare a lor, cei cinci au realizat că pot şi vor să se exprime liber şi creativ, să capete o voce publică, să vorbească despre realitatea lor şi să realizeze produse artistice care îi reprezintă profund. Tinerii repetă, toată luna septembrie, la Fabrica de Pensule împreună cu o echipă de profesionişti formată din Ioana Păun, Florin Caracala, Andrei Cozlac.
Reprezentaţiile spectacolului vor avea loc în 30 septembrie, precum şi în 6, 14, 20 şi 28 octombrie, de la ora 20, în Sala Studio a Fabricii de Pensule. Intrarea este liberă.