13 cu ghinion pentru TIFF? Ministerul Culturii trebuie să se hotărască dacă dă bani

13 cu ghinion pentru TIFF? Ministerul Culturii trebuie să se hotărască dacă dă bani
Cu un buget sub semnul întrebării la mai puţin de două săptămâni până la festival, organizatorii TIFF au renunţat la proiecţiile din mall-uri şi îi duc pe clujeni la film în locaţii inedite din oraş.

Cea de a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) aduce în faţa publicului clujean 217 filme din 55 de ţări şi 700 de invitaţ. Cu doar 10 zile înainte de începerea festivalului, finanţarea stă sub semnul întrebării: este în joc suma pe care o va furniza Ministerul Culturii. Bugetul estimat al festivalului este de 1,3 milioane de euro, iar finanţarea solicitată Ministerului Culturii, de 2 milioane de lei.

"Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a moştenit o situaţie nemaintâlnită şi anume aceea de a nu avea cuprinşi bani în buget pentru evenimentele mari. Săptămâna aceasta vom afla dacă vom primi sau nu finanţare, dacă va exista o hotărâre de guvern. Ne bazăm pe hazard, pe noroc. Oricum noi avem şi sponsori, şi parteneri. Sperăm să se rezolve această situaţie neobişnuită", a declarat Tudor Giurgiu, directorul TIFF.

În 8 mai, Kelemen a declarat, la Cluj-Napoca, că va apela la fondul de rezervă al guvernului pentru alocarea fondurilor necesare sprijinirii TIFF. "Sunt convins că vom putea asigura o finanţare corespunzătoare pentru TIFF. Solicitările organizatorilor se ridică la 2 milioane de lei. Sunt convins că vom avea înţelegere, deschidere, din partea colegilor din cabinet, din partea premierului şi a celor de la Finanţe, şi vom putea asigura o finanţare corespunzătoare. Va depinde şi de posibilităţile fondului de rezervă", a spus Kelemen.

În acest an, organizatorii festivalului au renunţat la proiecţiile din mall-uri şi s-au îndreptat spre locaţii inedite: Cercul Militar, Universitatea Sapientia şi depozitul RADEF.

"Am renuţat la mall-uri pentru că e foarte complicată situaţia acolo. Pentru ei susţinerea filmului românesc e o chestiune secundară, sunt îndreptaţi spre profit. Comunicarea mergea foarte greu pentru că deciziile se luau la nivel de Bucureşti. Am avut şi comentarii şi plângeri din partea clujenilor, cum că sălile de la mall sunt situate prea departe de centru. Am decis să facem un mic experiment: vom amenaja săli de cinema la Cercul Militar, la depozitul RADEF de pe strada Maiakovski şi suntem în discuţii şi cu Universitatea Sapientia de pe Calea Turzii", a precizat Giurgiu. TIFF 2014 se va desfăşura între 30 mai şi 8 iunie la Cluj-Napoca.

Locaţii

Casa TIFF va fi inima festivalului, alături de Piața Unirii Open Air, unde vor avea loc proiecții în aer liber, în fiecare seară. Filme și evenimente speciale sunt programate și la Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria, Arta, Casa de Cultură a Studenților, Mănăștur Open Air, Institutul Francez. Castelul Banffy de la Bonțida va găzdui, în weekendul 31 mai - 1 iunie, programul Weekend la Castel.

Bilete

Vor fi puse în vânzare online vineri, 23 mai, pe www.biletmaster.ro. De la casieriile TIFF se pot cumpăra începând de luni, 26 mai, la Cinema Florin Piersic, Cinema Arta, Cinema Victoria și Casa TIFF (doar pentru invitați și persoanele acreditate), iar din 30 mai, în Piaţa Unirii Open Air. Accesul la proiecţiile Mănăștur Open Air este gratuit. La Cinema Mărăști, un bilet achiziţionat pentru o proiecție va asigura accesul pentru două persoane.

Comenteaza