Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) va fi prezentat la New York, în cadrul Best Fest Film Series, un eveniment inedit inițiat de centrul cultural The Town Hall și directorul său artistic, M.A. Papper, care celebrează cele mai interesante zece festivaluri de film din lume.
Sala mare a Operei Române din Cluj-Napoca a fost arhiplină la cele două reprezentații de balet pe gheață susținute ieri de Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg, Rusia.
Actriţa Stela Popescu, scenografa Viorica Petrovici, soprana Silvia Voinea şi tenorul Florin Diaconescu se numără printre laureaţii ediţiei din acest an a premiilor Forumului Muzical Român, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Mucegai, igrasie şi bucăţi întregi de perete căzut. Aşa arată acum interiorul clădirii care adăposteşte Teatru Naţional şi Opera Română din Cluj.
O afecţiune rezolvată în ambulatoriul de specialitate poate costa de aproape 20 de ori mai puţin decât dacă ar fi tratată în internare continuă, a anuţat vineri, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, precizând că şi-ar dori ca 70 la sută din cazuri să fie tratate în acest sistem.
O expoziţie dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi la Paul Kasmin Gallery din New York a stârnit o serie de controverse, generate de părerile unor critici de artă care afirmă că anumite lucrări realizate după moartea artistului nu sunt autentice, ci simple copii.
Ediţia din acest an a Balului Operei, care are loc peste o lună la Cluj, va include pentru prima dată un spaţiu de bal unde va fi folosită întreaga suprafaţă a scenei - inclusiv culisele.
Nouă filme, printre care "The Wolf of Wall Street" şi "12 Years a Slave" au fost nominalizate anul acesta la premiile Oscar, în timp ce printre actorii nominalizaţi se numără nume mari ale cinematografiei mondiale, precum Leonardo DiCaprio, Christian Bale, Cate Blanchett, Judi Dench şi Meryl Streep.
În urmă cu vreo câţiva ani, invitat fiind de autor, am văzut, la casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca, un mediumetraj, vreo 50 de minute dacă reţin eu bine, despre Constantin Brâncuşi, un film „de autor", pe un scenariu de şi în regia poetului Horia Muntenus.