Spectacolul „Născut pentru niciodată”, de András Visky, regia Tompa Gabor, va fi prezentat în datele de 23 şi 24 mai la Festivalul Internaţional de teatru Kontakt, de la Toruń, unde se întâlnesc cele mai bune teatre din Europa de Est şi de Vest, conform reprezentanţilor Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.
O nouă pagină s-a scris în istoria Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, în zilele de 9-10 mai a.c., prin vizita la Cluj-Napoca a Eminenţei Sale Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale.
Duminică, 16 mai, în cadrul Sfintei Liturghii care a fost celebrată de P.S. Florentin Crihălmeanu în capela greco-catolică “Sfântul Iosif” (Piaţa Cipariu), un număr de 51 de copii din Cluj-Napoca au făcut prima Sfântă Împărtăşanie.
“Aici am putea celebra sfânta şi dumnezeiasca Liturghie fără a avea nevoie de un antimis.” (Cardinal Leonardo Sandri, Prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale).
Aceia care neagă fecioria perpetuă a Mariei cel mai adesea fac referire la două texte:
Alături de autor vor participa la lansare şi scriitorii Sanda Cordoş, Mihaela Ursa, Peter Demeny şi Andrei Simuţ.
Producţia montată de Gábor Tompa va putea fi vizionată la Toruń, în cadrul prestigiosului Festival Internaţional de Teatru Kontakt, iar mâine la Katowice, la Teatrul Stanisław Wyspiański din Silezia.
Bogdan Suceavă îşi lansează mâine cartea "Venea din timpul diez", la librăria Book Corner.