Tarniţa-Lăpuşteşti, printre proiectele care blochează Hidroelectrica

„Fiind închisă procedura insolvenţei, se intră în linie dreaptă în procesul de listare a Hidroelectrica. În condiţiile în care guvernul va schimba metodologia de privatizare, vânzarea de către statul român a unui pachet de 15% va aduce în trezoreria Ministerului de Finanţe aproape 1 miliard de euro, sumă ce-i va permite guvernului să se încadreze în ţinta de deficit bugetar de 3%, asumată pentru 2017. 
 
Hidroelectrica susţinea financiar obiective de investiţii de amploare, cu componentă hidroenergetică redusă, promovate înainte de 1990. Deşi în teorie contribuţia diverselor ministere de resort la finanţarea acestor obiective era o obligaţie legală, în realitate, Hidroelectrica a ajuns să finanţeze exclusiv aceste lucrări, deşi investiţiile în discuţie nu îmbunătăţesc randamentul activităţii sale de producţie, având cu totul alte scopuri şi finalitate”, susţine Remus Borza, coordonatorul procesului de reorganizare a Hidroelectrica până în ianuarie 2017. 
 
Noul director al Hidroelectrica, Ovidiu Agliceru, a declarat că intrarea la BVB poate avea loc în acest an dacă se va rezolva problema investițiilor nerentabile energetic, dând ca exemplu alimentările cu apă sau atenuările undei de viitură. “Nu avem nevoie de Tarniţa-Lăpuștești, nici de unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. Putem construi centrale mai mici, mai puţin costisitoare şi mai rentabile”, spunea Borza. 
 
Ambiţii mari, fără acoperire financiară
 
Proiectul de la Cluj, derulat printr-o altă companie de stat, Hidro Tarniţa Bucureşti, era denunţat încă de pe timpul guvernului Cioloş, prin fostul ministru al energiei, Victor Grigorescu, care a cerut oprirea sa printr-un memorandum înaintat premierului. Erau reevaluate și alte proiecte ce au consumat resurse mari, dar fără rezultat: grupul energetic de la Rovinari, cablul submarin de export al energiei spre Turcia. 
 
De-a lungul anilor au fost vehiculaţi ca potenţiali investitori în proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti mai multe companii din China (Gezhouba Group, Wu Lingpower, Huadian Engineering, Guizhou Wujiang Hydropower, Huaneng Lancang River Hydropower, Hydrolancang International Energy).

Proiectul centralei era prevăzut cu patru grupuri reversibile, turbină-pompă, cu o putere instalată de 4 x 250 MW, lucrările fiind estimate la 5-7 ani. Capacitatea lacului superior a fost proiectată la 10 milioane mc. Investiţia necesară pentru racordarea acesteia la sistemul energetic naţional (SEN) includea liniile spre Gădălin și Mintia, cu celule noi în aceste staţii, dar şi o staţie de evacuare a puterii de la centrală, asigurată de Transelectrica.
 
Centrala avea rol strategic de repunere în funcţiune a SEN în caz de colaps, să furnizeze servicii energetice în ţări vecine, să reducă din consumul de combustibili fosili, să echilibreze din investițiile cu caracter necontrolabil în surse regenerabile (eolian, solar), să furnizeze energie electrică în vestul a României, cu deficit de producţie, să producă energie ieftină şi nepoluantă.
 
Cum a fost devalizată Hidroelectrica
 
„După cinci ani de la deschiderea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica, Curtea de Apel Bucureşti a închis definitiv în 30 martie procedura insolvenţei celui mai important producător de energie din ţară. 11 contracte bilaterale de furnizare a energiei electrice, prelungite prin contracte adiţionale până în 2018-2019, au contribuit la datorii de 1,1 miliarde de euro, cele mai importante fiind încheiate cu Energy Holding, Alpiq RomIndustries, Alpiq RomEnergie şi Alro.
 
O altă cauză a insolvenţei a reprezentat-o contractele de întrajutorare în care Hidroelectrica era parte şi care aveau ca obiect cumpărarea energiei de la alţi producători, mai scumpi (Nuclearelectrica, Termoelectrica, Complexele Energetic Turceni şi Rovinari, Electrocentrale Deva).

În perioada 2009-2011 a cumpărat energie la un preţ mediu de achiziţie de 153 lei/Mwh de la Nuclearelectrica şi de 215 lei de la producătorii în centrale termoelectrice, în condiţiile în care în contractele bilaterale preţul de vânzare a energiei electrice se situa în jurul valorii de 130 lei/MWh, înregistrând o pierdere de 137 milioane de euro doar în cei trei ani.
 
La deschiderea insolvenţei, Hidroelectrica înregistra cheltuieli enorme cu personalul, pentru 2011 cheltuiala fiind de 100 de milioane de euro, în condiţiile în care a fost un an secetos şi producţia a înregistrat o scădere semnificativă (14,7 TWh produşi faţă de 19,8 TWh în 2010), tradusă într-o scădere drastică a unor venituri oricum insuficiente pentru susţinerea activităţii.

Cheltuielile cu personalul erau supradimensionate datorită faptului că veniturile încasate de salariaţi erau compuse de doar 41% din salariu, restul fiind reprezentate de diverse sporuri, prime, ajutoare, alte facilităţi”, menţionează raportul Euro Insol. 
 
Procedura insolvenţei a continuat în instanţă, între traderi şi Hidroelectrica, aceştia solicitând despăgubiri de 3,2 miliarde de lei pentru denunţarea contractelor de vânzare. Pentru recăpătarea privilegiilor din contractele bilaterale, traderii au acţionat Hidroelectrica în instanţă în 200 de litigii, însă toate cauzele au fost respinse de instanţe. 
 
Hidroelectrica a anunţat în 2013 un profit de 202 milioane de euro, iar în 2014, de 300 de milioane, reuşind în acest interval să îşi reducă datoria cu 82%, de la 4,3 miliarde la 775 de milioane de lei. În perioada 2013-2016 a raportat un profit cumulat de 1 miliard de euro. În insolvenţă, valoarea sa de piaţă s-a dublat de la 2 miliarde de euro (2012) la 4 miliarde (2016).