Fabrica de izolatori din Turda a intrat pe mâini britanice

Fabrica de izolatori din Turda a intrat pe mâini britanice
Compania Demag, cu sediul în statul Luxemburg, a anunţat că a încheiat un acord prin care a vândut, prin divizia sa Ceramics Luxembourg, producătorul german de materiale ceramice avansate Argillon.

Cumpărătorul este grupul Johnson Matthey Londra, specializat în catalizatori, metale preţioase, tehnologie fină şi de proces. Valoarea tranzacţiei este de 214 milioane de euro, a precizat Argillon. în 2002, Demag Holding, deţinută în proporţie de 81% de către fondul de investiţii american Kohlberg Kravis Roberts (KKR), a achiziţionat Argillon, împreună cu alte şase companii de la grupul german Siemens.

“De atunci, Argillon şi-a continuat inovaţiile tehnologice, expansiunea internaţională şi majorarea veniturilor sale şi a numărului de angajaţi”, a subliniat conducerea Argillon. în anul fiscal 2006/2007, încheiat la 30 septembrie 2007, compania a înregistrat venituri de 120 de milioane de euro şi 1.500 de angajaţi în Germania, Polonia şi România.

“Construită pe baza unor investiţii semnificative realizate de-a lungul timpului, Argillon este o companie puternică şi solidă, cu un potenţial de creştere atractiv. Sunt convins că noul său proprietar, Johnson Matthey, îi va crea un viitor strălucit”, a spus Horst Heidsieck, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Argillon. Consultantul Demag pentru această tranzacţie a fost banca de investiţii germană Metzler Corporate Finance.

 

De la americani, la englezi

 

Fosta fabrică Izocer Turda şi-a schimbat numele în Argillon la începutul lui 2005, după preluarea grupului german cu acelaşi nume, controlat de americanii de la KKR. Argillon a preluat în 2004 fabrica turdeană producătoare de izolatori din porţelan de medie şi înaltă tensiune şi în acelaşi an a investit 300.000 de euro în capacităţi de producţie.

Până în 2007, investiţiile în modernizare la Turda au depăşit 10 milioane de euro. Cifra de afaceri anuală a Argillon România este de 14 milioane de euro. Iniţial, Argillon era numai producător de materiale izolatoare, dar s-a extins ulterior în domeniul echipamentelor de control al emisiilor. Grupul are sediul central în Germania şi mai desfăşoară operaţiuni în Statele Unite ale Americii, România şi Polonia.

Johnson Matthey, grup înfiinţat în 1871, are ca principale activităţi producţia de catalizatori clasici şi catalizatori diesel, sisteme de control al poluării, catalizatori chimici şi ingrediente farmaceutice active, vânzarea, rafinarea, fabricarea metalelor preţioase.

Johnson Matthey este lider mondial în fabricarea catalizatorilor pentru controlul emisiilor vehiculelor şi în cea a sistemelor de catalizatori pentru reducerea emisiilor de compuşi volatili rezultaţi în urma proceselor industriale. Compania engleză, care dispune de 7.800 de angajaţi în 30 de ţări, a raportat venituri de 6,1 miliarde de lire sterline în anul fiscal 2006/2007.

Comenteaza