Banca Transilvania şi-a schimbat sigla. Al doilea rebranding din istorie

Banca Transilvania şi-a schimbat sigla. Al doilea rebranding din istorie
Banca Transilvania (BT) a trecut la o nouă identitate de brand, care exprimă ideea de România, modernitate, respect şi energie. Este al doilea rebranding din istoria băncii, după cel din 2003: sigla a fost redesenată, iar paleta cromatică - galben, roşu şi albastru – reprezintă noul limbaj vizual al BT.

Banca din Cluj a păstrat elementele care i-au adus şi până acum vizibilitate, favorabilitate şi simpatie, uşor de recunoscut: scutul – ca element grafic al siglei, galbenul BT, respectiv Zânul, personaj care oferă comunicării băncii unicitate şi un mod prietenos de a transmite informații. 
 
„BT se află acum într-o nouă etapă de dezvoltare şi de maturizare, iar noul concept de brand reflectă foarte bine ceea ce suntem: bancă românească şi campion local, care susține cu respect, pasiune şi idei noi spiritul antreprenorial românesc şi vise care se transformă în realizări”, a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele băncii.
 
Proiectul a fost realizat împreună cu Brandient, companie românească dedicată consultanței în strategie şi design de brand. Rebrandingul a cuprins mai multe etape: audit, redesenarea identității vizuale, trasarea strategiei de brand şi de comunicare, respectiv implementarea, etapă în derulare la nivelul băncii şi al grupului financiar. 
 
Povestea brandului BT a început acum 22 de ani, în Cluj-Napoca, cu o echipă formată din 13 persoane. BT este una dintre cele mai mari bănci din România, cu activitate organizată pe trei linii de afaceri: corporate, întreprinderi mici şi mijlocii, retail.

BT are 7.300 de angajaţi şi 2,2 milioane de clienți.  Media de vârstă a angajaților este de 34 de ani, iar pentru 1.600 dintre aceştia BT este primul loc de muncă. BT se află în Top 100 cele mai puternice branduri româneşti 2016, pe poziția 22, în urcare cu 20 de locuri față de anul trecut, în clasamentul publicat de revista Biz. Banca din Cluj face parte din Top 3 al sistemului bancar românesc, alături de BCR şi de BRD.

Comenteaza