BT a aprobat 1.700 de credite Start-up Nation. Ministru: "Programul are disfuncționalități"

BT a aprobat 1.700 de credite Start-up Nation. Ministru:
Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a analizat programul Start-Up Nation, stadiul proiectelor acceptate la finanțare în ediția 2017 și măsurile de fluidizare și creștere a numărului de deconturi încheiate.

La discuții au participat reprezentanți din partea Banca Transilvania (BT) Cluj, CEC Bank, Banca Comercială Română (BCR), Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNFCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC).

”Start-up Nation a născut o extraordinară așteptare în mediul de afaceri, iar noi trebuie să livrăm un program de succes real pentru întreprinzătorii care aplică. Am înregistrat o serie de disfuncționalități și avem datoria de a le îmbunătăți.

Pregătim ediția 2018 și vă propun să avem o comunicare mult mai aplicată și concentrată, astfel încât să putem identifica și remedia rapid orice sincopă care apare pe circuitul de implementare a programului”, a precizat Radu Oprea (foto).

Au fost analizate aspectele identificate de parteneri pe parcursul implementării Start-up Nation 2017, care au îngreunat funcționarea programului, convenindu-se asupra necesității eliminării acestora pentru perfecționarea ediției 2018. 

Partenerii de implementare au adoptat măsuri de ameliorare a gradului de conformare a aplicanților și de creștere a numărului de dosare procesate, în special pe zona de garantare și contragarantare a creditelor, cum ar fi suplimentarea schemei de personal care gestionează programul. În urma analizei derulării Start-up Nation 2017, partenerii au estimat finalizarea implementării acestuia în perioada martie-aprilie.

La Agențiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare Export au fost depuse documentele de către beneficiari, pentru plata efectivă, 862 de deconturi, deci aceștia au semnat acorduri de finanțare și au finalizat achiziția. 595 au fost aprobate la nivelul agențiilor, 453 au fost plătite, 142 sunt în certificare (vizită la fața locului) la băncile partenere și 267 în verificări și clarificări în cadrul agențiilor teritoriale.

Credite punte aprobate de bănci: 4.290
Banca Transilvania - 1.684
BCR - 1.418
CEC - 1.188

Dosare transmise de bănci la FNGCIMM: 3.754
BT - 1.671 (927 aprobate)
BCR - 1.144 (542 aprobate)
CEC - 939 (295 aprobate)

Dosare aflate în analiză la bănci: 383
BCR - 247
CEC - 123
BT - 13

Sursa: MMACA

Comenteaza