Cauţi loc de muncă? Ce posturi sunt disponibile în Spaţiul Economic European

Cauţi loc de muncă? Ce posturi sunt disponibile în Spaţiul Economic European
Angajatorii din Spaţiul Economic European au vacante 1700 de locuri de muncă, anunţate prin reţeaua europeană Eures.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în Spaţiul Economic European sunt anunţate în total 1700 de locuri de muncă vacante.

Cele mai multe posturi sunt în Spania, unde se caută 800 de muncitori necalificaţi în agricultură şi un maseur. În Slovacia sunt disponibile 330 de locuri de muncă, dintre care câte 150 sunt pentru asamblori de maşini şi echipamente mecanice, respectiv pentru muncitori necalificaţi în industria automobilelor.

Republica Cehă are 197 de posturi vacante, aici fiind căutaţi, printre alţii, câte 50 de lucrători în producţie (asamblarea aparatelor de aer condiţionat), de operatori şi de şoferi transport marfă
internaţional.

Suedia caută 130 de persoane, printre care 20 de femei de serviciu, 15 vopsitori auto, 10 medici
generalişti şi 10 dezvoltatori software, în timp ce în Germania este nevoie de 116 persoane, printre care 50 de asistenţi medicali generalişti, 20 de operatori maşini şi centrale, 15 şoferi de TIR şi 10 agenţi de pază.

Ţara vecină, Ungaria, caută 50 de operatori la asamblarea panourilor electrice, Marea Britanie are disponibile 25 de posturi pentru îngrijitori persoane, 10 pentru constructori structuri metalice-sudură în oţel şi 10 pentru asistenţi medicali, în timp ce în Norvegia sunt 22 de locuri de muncă vacante, fiind căutaţi, printre alţii 6 dulgheri, 6 dulgheri/ parchetari şi 2 tinichigii.

Belgia are nevoie de 2 directori audit, iar Austria un asistent de proiect.

Pentru informaţii suplimentare, solicitanţii de loc de muncă se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

Comenteaza