Clujul, pe lista americanilor de la Crossover. Salarii de minim 2.500 de dolari

Clujul, pe lista americanilor de la Crossover. Salarii de minim 2.500 de dolari
Grupul american Crossover va recruta 1.000 de colaboratori în România. Pentru specialiştii din ţara noastră acesta va aloca anul viitor un fond de salarii de 10 milioane de dolari. Compania are acum 200 de oameni la Cluj, Bucureşti, Timişoara, Târgu-Mureş, Sibiu, Braşov.

Dintre cei nou-veniţi, 200 vor fi cu pregătire la cel mai înalt nivel în tehnologia informaţiei, care să lucreze 100% de acasă sau de la distanţă, a anunţat Andy Tryba, directorul general al Crossover.

400 de români se înscriu săptămânal pentru o poziţie în cadrul companiei. În acest an Crossover plăteşte colaboratorii din România cu patru milioane de dolari. Ei încasează lunar între 2.500 şi peste 16.500 de dolari. 
 
„Noi nu prea am apărut până acum pe piaţa din România, nu urmăm modelul clasic de corporaţie. La noi oamenii lucrează de acasă, nu suntem constrânşi de apartenenţa la o anumită firmă, iar salariile sunt foarte mari: pornesc de la 2.800 de dolari pentru un inginer şi pot ajunge chiar la 12.000. 
 
România era pe locul cinci la numărul de aplicanţi la nivel global, pe primele două locuri fiind India şi SUA. E şi un sistem de impozitare atractiv în ţara noastră pentru persoanele fizice autorizate, iar astfel cel implicat în anumit proiect rămâne cu mai mulţi bani în mână. Eu am lucrat multă vreme departe de casă, dar apoi am simţit nevoia să mă întorc la Cluj”,
a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, Adrian Monea, reprezentant al Crossover Cluj.
 
Poziţiile Crossover implică responsabilităţi şi calităţi de lider semnificative, iar veniturile cresc pe măsură ce colaboratorii sunt mai bine pregătiţi din punct de vedere tehnic, întrucât clienţii companiei sunt interesaţi să colaboreze în special cu programatori şi arhitecţi software. Modelul inovativ al Crossover este de a permite oamenilor să aleagă locul de unde vor să lucreze, cu program flexibil şi fără a trebui să se deplaseze la birou. 
 
Bugetul alocat fiecărei poziţii este acelaşi, indiferent de ţara din care provin candidaţii, iar oferta este foarte competitivă raportată la salariile din România. Compania americană îşi propune să găseasca top 1% talente din lume, iar procesul de selecţie este foarte strict. Crossover, cu sediul central în Austin, Texas, reuneşte specialişti din 51 de ţări şi 1.150 de oraşe.

Comenteaza