Control CSA la Astra ca urmare a sesizărilor primite cu privire la o poliţă de sănătate

Control CSA la Astra ca urmare a sesizărilor primite cu privire la o poliţă de sănătate
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a început astăzi un control inopinat la Astra Asigurări după ce a analizat sesizările primite cu privire la poliţa Astra Medica Bonus, a anunţat autoritatea de reglementare.

 

"Consiliul Comisiei s-a întrunit joi într-o şedinţă extraordinară, pentru a analiza sesizările primite cu privire la produsul Astra Medica Bonus, pus în vânzare de Astra Asigurări. Pentru verificarea modalităţii de subscriere a poliţelor de asigurare de sănătate din portofoliul Astra, în spiritul respectării prevederilor legale, Consiliul a aprobat desfăşurarea unui control inopinat la acestă companie, începând din 16 decembrie", se arată într-un comunicat al CSA.

Astra Asigurări, controlată de omul de afaceri Dan Adamescu, este cel mai mare asigurător local după nivelul primelor subscrise în 2010, care au depăşit un miliard de lei.

Pe site-ul companiei, Astra Medica Bonus nu figurează la secţiunea asigurări de sănătate.

În urma unei solicitări de ofertă, Mediafax a obţinut de la compania de asigurări o poliţă Astra Medica Bonus şi condiţiile de asigurare inserate în contract.

Poliţa are un tarif de primă de 40 lei/an şi acoperă riscul de spitalizare şi intervenţii chirurgicale în cazul unor afecþiuni grave, conform condiţiilor de asigurare, pentru o sumă asigurată de 10.000 lei/an. De asemenea, contractul include o consultaţie de specialitate de tip a doua opnie moedicală şi tratament dentar restaurativ ca urmare a unui accident de muncă sau rutier, în limita a 5.000 lei/an.

Prin semnarea contractului, asiguratul acceptă şi emiterea pe numele său de către Astra a unei poliţe de asigurare socială de sănătate, atunci când va definitivat cadrul legislativ în materia asigurărilor sociale de sănătate şi compania va fi autorizată să încheie astfel de contracte.

"În condiţiile apariţiei cadrului legislativ în materia asigurărilor sociale de sănătate şi în situaţia în care Astra va fi autorizată să practice asigurări sociale de sănătate, asiguratorul face prin prezenta o promisiune de a emite în viitor o poliţă de asigurare socială de sănătate, iar asiguratul înţelege şi acceptă aceasta, la momentul îndeplinirii cumulative a condiţiilor rezolutorii şi în termenii prevăzuţi în Capitolul 11 din condiţiile de asigurare", se precizează în condiţiile de asigurare ale Astra Medica Bonus.

Denumit "Novaţia contractului de asigurare", Capitolul 11 stabileşte condiţiile în care Astra va emite poliţa de asigurare socială de sănătate

"Asigurătorul declară că este de acord ca la momentul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii rezolutorii, prima constând în apariţia cadrului legislativ privind asigurãrile sociale de sănătate, iar cea de-a doua constând în autorizarea Astra de a practica asigurarea socială de sănătate, prezenta poliţă să fie novată în condiţiile stabilite mai jos. În cazul neîndeplinirii cumulative a celor două condiţii enunţate mai sus, prezentul contract de asigurare rămâne în vigoare, până la momentul expirării sale, în aceiaşi termeni şi cu acelaşi obiect pentru care a fost încheiat iniţial", se spune la articolul 11.1 din contract.

Novaţia este un act juridic care constă în stingerea unei obligaţii vechi între două părţi şi înlocuirea ei cu alta nouă.

Altfel spus, dacă Astra va primi autorizaţie să emită poliţe de asigurări sociale de sănătate, clientul se obligă să accepte transformarea poliţei Astra Medica Bonus într-o asigurare socială de sănătate, fără a avea posibilitatea să opteze pentru altă companie.

La articolul 11.2 din contract se precizează că "Asiguratul declară că este de acord ca la data şi în ipoteza în care sunt îndeplinite condiţiile enunţate la articolul 11.1 prezenta poliţă va putea reprezenta: a) contract de asigurare socială de sănătate, acceptând ca asigurătorul să emită pe numele sau un addendum cuprinzând condiţiile suplimentare de asigurare prevăzute în legislaţia privind asigurările sociale de sănătate, dacă este cazul; b). antecontract de asigurare socială de sănătate acceptând ca asigurătorul să emită pe numele său o poliţă de asigurare socială de sănătate, dacă legislaţia în materie va prevedea un formular tip de poliţă de asigurare socială de sănătate".

Potrivit unui proiect de lege al Ministerului Sănătăţii, contribuţiile sociale la fondul social de sănătate vor rămâne obligatorii, însă fiecare cetăţean al României va putea alege ce casă de sănătate îi va administra banii.

De asemenea, proiectul de act normativ prevede introducerea unui pachet de servicii medicale de de bază, care va include o listă cu servicii pe care statul se obligă să le asigure tuturor persoanelor asigurate în contul contribuţiilor virate la fondul de sănătate, dar şi înfiinţarea a circa zece case de asigurări private care vor concura între ele.

Prin noul proiect companiile şi angajaţii vor plăti la Agenţia Naţională de Admi­nistrare Fiscală (ANAF), sumele acumulate urmând să fie transferate către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi apoi la asiguratorii privaţi de sănătate.

Decontarea serviciilor medicale solicitate de persoanele asigurate va fi efectuată de casele de asigurări.

Sumele care se cheltuiesc anual în domeniul sănătate din fonduri publice se ridică la 5 miliarde de euro, din care 3,5-4 miliarde de euro provin de la CNAS, iar restul de la Ministerul Sănătăţii, la care se adaugă între 300 şi 500 milioane de euro plăţi informale făcute direct de către pacienţi şi circa 500 milioane de euro piaţa serviciilor medicale private.

 

Etichete
Comenteaza