Video Foto Cum se adaptează crizei hotelurile Clujului

Cum se adaptează crizei hotelurile Clujului
Hilton DoubleTree își închiriază camerele ca spațiu de birou
Cum se adaptează crizei hotelurile Clujului
Cum se adaptează crizei hotelurile Clujului
Cum se adaptează crizei hotelurile Clujului

Lipsite luni la rând de posibilitatea de a organiza evenimente, unitățile turistice din Cluj-Napoca încearcă să se reorganizeze pentru a produce venituri. În starea de urgență unele dintre ele au fost transformate în centre de carantină, primind bani de la stat.

DoubleTree by Hilton (5*), fostul City Plaza, își închiriază camerele celor care recurg la munca de la distanță, însă nu neapărat în propria locuință.

“Îți oferim o cameră în regim de zi, cu spațiu de birou, internet rapid, parcare gratuită, cafea și faimoasele fursecuri cu ciocolată. Te poți bucura de room-service la mic dejun sau prânz și un discount de 30% la meniul a-la-carte”, și-au anunțat potențialii clienți reprezentanții DoubleTree.

Pentru a se încadra în normele de siguranță sanitară, la Opera Plaza (5*), micul dejun este servit în cameră, cu posibilitatea din partea clientului de a-și alege din meniurile selectate, dar și ora de livrare. Din 1 iunie, mai multe hoteluri din oraș au anunțat oficial activarea teraselor, printre care Sunny Hill (4*) și Ramada (4*).

“Am luat toate măsurile care se impun pentru siguranța oaspeților şi a angajaților noştri”, spun cei de la Ramada, care au redeschis terasa Casa Lounge. Ei au arătat și cum se face acum servirea de către personalul terasei: clienților li se ia temperatura la intrare, iar chelnerii poartă mănuși: 

“Clujul este un oraș de business, nu de leisure, în consecință este afectat foarte puternic de criza coronavirusului. Noi facem parte din lanțul Wynhdam, cu afaceri și în alte domenii, vom primi anumită infuzie de capital ca să putem trece de această perioadă, dar alte hoteluri neafiliate unor lanțuri nu au această șansă”, a declarat proprietarul Ramada Cluj, Răzvan Țărmure.

Nu numai restaurantele de la hoteluri și-au redeschis terasele de luni la Cluj, ci și cele care aparțin de localuri precum Marty Restaurants, Charly Pub, Caro Vintage sau Form Cafe. În schimb terasa de la Bricks nu se va mai deschide sub această denumire, fostul restaurant de lux cu specific mediteranean anunțându-și închiderea definitivă încă de la începutul anului.

Comenteaza