Festivalurile aduc valuri de turişti la Cluj

Festivalurile aduc valuri de turişti la Cluj
| Foto: Untold

Specialiştii în turism anunţă încasări cu până la 25% mai mari în acest sezon estival, la această creştere contribuind şi festivalurile organizate în Cluj.

"Mulţi turişti străini tineri au ajuns în România, poate pentru prima dată, la festivalurile organizate în Cluj, Bucureşti sau pe litoral, iar industria evenimentelor de acest gen a ajutat mult cu cifre bune la circulaţia turistică", a declarat Răzvan Pascu, consultant în marketing turistic.

Festivalurile Clujului în 2018

  • TIFF - 135.000 participanți
  • Electric Castle - 210.000 participanţi 
  • Untold - 355.000 participanţi 

Cu 8,9% mai mulţi turişti străini

Aproape 359.000 de turişti au ajuns la Cluj, în primele șapte luni ale anului, numărul străinilor fiind cu 8,9% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cei mai mulţi  străini provin din Ungaria (12.466), Germania (10.141), Italia (8.550), Regatul Unit (5.565), Franţa (4.945), SUA (4.918).

Turismul românesc, stimulat de vouchere şi zboruri interne 

Voucherele de vacanţă şi intensificarea rutelor de zbor intern, dar şi intrarea pe piaţă a unor companii aeriene care conectează Europa de mai multe oraşe din România au generat încasări cu până la 25% mai mari în sezonul estival 2018, conform mai mulţi specialişti din turism. 

"În 2018 am avut un sezon estival cu încasări cu până la 25% mai mult ca anul trecut datorită tichetelor de vacanţă. Aportul acestora nu a fost însă consolidat de evenimente şi de promovare. Lipsa evenimentelor şi a promovării, precum şi a forţei de muncă, au fost cele trei minusuri care ar fi afectat major sezonul dacă nu ne salvau tichetele de vacanţă.

Ministerul Public nu a derulat nicio acţiune de promovare, iar autorităţile locale nu ştiu şi nici nu au capacitatea sa facă promovare", a precizat Corina Martin, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România.

Provocarea majoră, lipsa forţei de muncă calificată

Sezonul estival nu a fost lipsit de provocări şi neajunsuri. "Mă refer la adaptarea la sistemul voucherelor de vacanţă - mulţi au fost reticenţi la început să accepte această formă de plată, depăşirea problemelor legate de sezonalitate, mai ales pe litoral, şi, mai ales, lipsa forţei de muncă calificate, problemă cu care s-a confruntat şi în acest sezon estival industria turismului din Romania", a punctat Răzvan Pascu.

Comenteaza