Freedom Group iese din rețeaua RE/MAX. “Ne-a nemulțumit evoluția lentă a afacerii”

Freedom Group iese din rețeaua RE/MAX. “Ne-a nemulțumit evoluția lentă a afacerii”
Membrii rețelei se întrunesc anual în cadrul unei convenții naționale | Foto: RE/MAX

O nouă retragere din rețeaua de agenții imobiliare RE/MAX România la o jumătate de an de la plecarea fondatoarei și mutarea centrului de greutate a afacerii de la Cluj la Sibiu. Freedom Group, companie fondată de antreprenorul Octavian Bădescu, o părăsește din septembrie, însă va continua să activeze pe piața imobiliară.

Odată cu ieșirea din rețea, Bădescu spune că va aborda un model gândit a avea potențialul de a revoluționa piața de consultanță imobiliară, nu doar la nivel național. Antreprenorul a pus bazele și a  tranzacționat companii cu cifre de afaceri de ordinul a milioane de euro. 

Bădescu a fondat și a condus companii precum Retailplus Eastern Europe, vândută în 2012 grupului AC Nielsen, liderul mondial al pieței de cercetare, sau Sameday Courier, achiziționată în 2017 de Emag, cel mai mare retailer online din România. Freedom Group a demarat în 2017 ca franciză afiliată RE/MAX și oferă consultanță, asistență, reprezentare și intermediere imobiliară.

“În cei doi ani petrecuți în rețea, Freedom Group a avut rezultate bune, iar la nivel personal am învățat mult și am avut reușite. Am tranzacționat proprietăți valoroase, clasându-ne în topul celor mai performante francize RE/MAX, iar după prima jumătate din 2019 aveam majoritatea consultanților în primii 10% agenți din rețea. Cu toate acestea, nu am fost mulțumit de evoluția lentă a afacerii.

Experiența pe care am acumulat-o m-a făcut să realizez că o continuare a afilierii nu mai reprezintă o opțiune viabilă, financiar și strategic. Am colaborat foarte bine cu reprezentanții RE/MAX, înțeleg și respect modelul de business al acestei rețele, însă am simțit că Freedom Group poate crește mai mult urmând un alt concept de business, inovator, pe care îl lansăm zilele următoare”, a explicat Octavian Bădescu.

Antreprenorul consideră că piața agențiilor imobiliare este acum marcată de un deficit de productivitate și de o fragmentare semnificativă. De asemenea, ea este caracterizată și de un nivel de educare scăzut al consumatorului. Din perspectiva Freedom Group, pe piața autohtonă de consultanță imobiliară activează foarte multe companii mici și agenți imobiliari independenți, iar valoarea acestei piețe se situează în jurul valorii de 100 milioane de euro.

Acuză înțelegeri între agenți și clienți

“Nevoia de educare a consumatorului este explicabilă prin contextul actual din România, în care tranzacționarea imobiliară este practicată destul de rar de o persoană, de-a lungul vieții. Nivelul de încredere în agenții imobiliari nefiind foarte ridicat se încearcă adoptarea unor formule de colaborare cu aceștia, de multe ori nepretabile unei prestații de calitate.

Astfel sunt generate cercuri vicioase, care ajung în final să-l afecteze tot pe client. Direcția strategică pe care o abordăm își propune să rupă aceste cercuri vicioase pentru a ajuta atât consumatorii de servicii suport în tranzacționare, prin reprezentare și intermediere imobiliară, cât și în beneficiul agenților imobiliari”, spune Bădescu.

Freedom este brandul sub care se derulează activitățile de reprezentare în tranzacționare. În 2018, fostul director comercial al Sameday, Dana Gațe, s-a alăturat ca asociat. Compania s-a diferențiat prin specializarea pe reprezentarea exclusivă (a unei singure părți) într-o tranzacție imobiliară și are șapte consultanți.

Viziunea lui Bădescu este ca Freedom Group să devină una dintre cele mai respectate firme de consultanță imobiliară din Europa. El a pus bazele mai multor proiecte în domeniul curieratului, marketingului direct, comerțului online sau cercetării de piață, printre care Alo Curier, Sameday Courier, Lokko, Retailplus Eastern Europe, Dropmail & Sampling, More Results Marketing sau Expert Flowers.

Management preluat de frații Vasiu

În martie, Ramona Atena Cuc, administrator al celei mai cunoscute agenții imobiliare clujene, RE/MAX Grup de Lux, și-a anunțat retragerea de la conducere, după 25 de ani de activitate. Business-ul și-a mutat centrul de comandă la Sibiu, fiind preluat de frații Adrian și Andrei Vasiu.

"Pasiunea mea pentru imobiliare nu va pieri niciodată, motiv pentru care, deşi mă retrag din management, nu renunţ cu totul la acest domeniu. Sunt fericită că această afacere rămâne pe mâini bune, că va căpăta un nou suflu, iar eu voi putea să îmi urmez pasiunile", a declarat Ramona Cuc.

VEZI Fondatoarea Grup de Lux se retrage

Agenția clujeană s-a extins la trei birouri francizate în Sibiu și Râmnicu Vâlcea, prin preluarea managementului de către Adrian Vasiu - deţinătorul francizei RE/MAX Professionals din Sibiu. Pentru acest an, noul management al RE/MAX Grup de Lux îşi propuna o creştere cu 40% a numărului total de agenţi şi are în vedere extinderea cu noi puncte de prezenţă şi în alte oraşe noi.

Comenteaza